Parlamentul irlandez a aprobat miercuri, cu 81 de voturi pentru şi 75 împotrivă, planul internaţional de salvare convenit luna trecută de guvern cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, informează AFP şi AP.
Dail, camera inferioară a parlamentului, a adoptat o rezoluţie ce aprobă planul de ajutor de 85 miliarde de euro, puternic contestat de opoziţie.
În timpul dezbaterii foarte animate care a precedat votul, ministrul de Finanţe Brian Lenihan a susţinut că planul este cea mai bună soluţie pentru ca ţara să depăşească actuala criză financiară. El a respins argumentele opoziţiei potrivit cărora condiţiile fixate de UE şi FMI sunt prea severe, mai ales în privinţa ratei dobânzii, de 5,8%. ‘Este singura fundaţie realistă pe care ne putem construi revenirea’, a subliniat ministrul.
Irlanda se confruntă cu un deficit de 32% din PIB în 2010, un record european postbelic, în care sunt incluse şi costurile salvării de la faliment a cinci bănci.
SURSA: Agerpres