Introducerea pe piaţă de către producător, importator sau persoana responsabilă cu plasarea produsului pe piaţă în România a suplimentelor alimentare se realizează pe baza certificatului de notificare.
Deputaţii au adoptat marţi un proiect de lege care are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal privind comercializarea suplimentelor alimentare şi transpunerea Directivei 2002/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la apropierea legislaţiilor statelor membre privind suplimentele alimentare.
S-au înregistrat 230 de voturi „pentru”, 21 de voturi împotrivă şi 6 abţineri.
Permise doar vitaminele şi mineralele cuprinse în legislaţia comunitară
Proiectul de lege stabileşte cadrul legal referitor la suplimentele alimentare, comercializate ca produse alimentare şi prezentate ca atare.
Potrivit acestuia, la producerea suplimentelor alimentare pot fi utilizate numai vitaminele şi mineralele cuprinse în legislaţia comunitară.
Ministerul Sănătăţii este autoritatea competentă în domeniul suplimentelor alimentare pe bază de: a) vitamine, minerale; b) amestecuri de vitamine şi/sau minerale; c) substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic, altele decât vitamine şi minerale; d) amestecuri de vitamine şi/sau minerale cu substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic, altele decât vitamine şi minerale; e) amestecuri de vitamine şi/sau minerale cu extracte vegetale şi/sau animale; f) amestecuri de vitamine şi/sau minerale cu extracte vegetale şi /sau animale, cu substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic, cu plante şi/sau produse ale stupului.
Definiția suplimentului alimentar contrafăcut
„Dispoziţiile prezentei legi nu sunt aplicabile medicamentelor definite în titlul XVIII ‘Medicamentul’ din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi nici suplimentelor alimentare pe bază de plante medicinale, aromatice şi produse ale stupului, reglementate prin Legea nr. 491/2003, republicata, cu modificările şi completările ulterioare”, prevede un alt amendament.
Suplimentul alimentar contrafăcut este definit ca fiind suplimentul alimentar pentru care se prezintă în mod fals identitatea, inclusiv ambalajul şi etichetarea, denumirea şi compoziţia în ceea ce priveşte oricare din componentele sale, inclusiv cantitatea componentelor respective.
Introducerea pe piaţă de către producător, importator sau persoana responsabilă cu plasarea produsului pe piaţă în România a suplimentelor alimentare se realizează pe baza certificatului de notificare.
Modificările privind calitatea şi/sau compoziţia suplimentelor alimentare determină anularea certificatului de notificare.
Documentele necesare notificării suplimentelor alimentare
În etichetarea, prezentarea şi în comunicările comerciale referitoare la suplimentele alimentare, adresate consumatorilor şi profesioniştilor din domeniul sănătăţii, este interzisă atribuirea proprietăţilor de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli umane sau referirea la asemenea proprietăţi.
De asemenea, este interzisă utilizarea afirmaţiilor directe sau care să sugereze faptul că alimentaţia variată şi echilibrată nu poate asigura cantităţi adecvate de substanţe nutritive.
Ministerul Sănătăţii va afişa pe site-ul sau oficial documentele necesare notificării suplimentelor alimentare; lista plantelor admise în suplimentele alimentare, preluată de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; lista substanţelor cu efect nutriţional sau fiziologic admise în suplimentele alimentare; lista cu suplimentele alimentare notificate deja la Ministerul Sănătăţii, prin structurile de specialitate, respectiv Centrele regionale de sănătate publică, din anul 2007, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Amenzi cuprinse între 3.000 şi 15.000 de lei
Constituie contravenţii următoarele fapte: etichetarea neconformă cu legislaţia în vigoare a suplimentelor alimentare, încadrarea suplimentelor alimentare în alta categorie de produse alimentare sau dispozitive medicale, cu scopul eludării dispoziţiilor prezentei legi, comercializarea suplimentelor alimentare fără certificat de notificare, nerespectarea prevederilor legale referitoare la ingredientele prevăzute de prezenta lege, precum şi publicitatea neconformă cu legislaţia în vigoare a suplimentelor alimentare.
Contravenţiile se sancţionează cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 15.000 de lei, în funcţie de categoria acesteia autoritatea competentă în acest sens fiind ANPC.
Fapta persoanei de a prepara sau fabrica suplimente alimentare contrafăcute, precum şi aceea de a introduce pe piaţă, a oferi, vinde sau distribui astfel de suplimente alimentare, cunoscând că acestea sunt contrafăcute, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.
Camera Deputaţilor este decizională în cazul acestui proiect de lege.
Foto: INQUAM / George Călin