Parlamentarii au votat pentru aviz negativ la scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind convocarea unui referendum naţional în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale pe tema Parlamentului unicameral şi reducerea numărului parlamentarilor la maximum trei sute.
În favoarea avizului negativ, recomandat de Comisiile juridice, au votat 233 parlamentari, fiind înregistrate 131 voturi „împotrivă”.
Deputatul PDL Ioan Oltean a anunţat, anterior, că parlamentarii democrat-liberali vor vota pentru adoptarea unui aviz favorabil la scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind convocarea unui referendum. „Participăm la o şedinţă care din capul locului se dovedeşte una prin care se doreşte ca preşedintele României să fie împiedicat să îşi exercite una dintre atribuţiile sale fundamentale”, a susţinut Oltean.
Oltean a arătat că vidul legislativ a fost acoperit în totalitate prin Ordonanţa 103, iar invocarea neconstituţionalităţii ei este o motivaţie pe care un jurist nu poate să o facă sub nicio formă.
Arătând că nu este niciun element care să împiedice organizarea acestei consultări populare, democrat-liberalul a spus că avizul negativ nu va împiedica pe preşedintele Băsescu să convoace referendumul. „Acest referendum nu deschide drumul reviziurii constituţiei”, a mai subliniat el.
PSD spune că nu se poate organiza referendum
Din partea PSD, deputatul Victor Ponta a spus că e suficient să fii parlamentar ca să ştii că modificarea Constituţiei trebuie să urmeze o altă procedură. Deputatul a arătat că din 2010 se va vedea dacă Uniunea Europeană cere modificarea Constituţiei în sensul în care să se renunţe la parlamentul unicameral.
Referindu-se la Ordonanţa de modificare a Legii referendumului, Ponta a opinat că ea este neconstituţională şi neoportună. „Temele de campanie electorale ale domnului Traian Băsescu şi a PDL cred că este cazul să fie prezentate ca teme de campanie electorală”, a mai declarat el.
Preşedintele Comisiei juridice din Senat a precizat că membrii celor două comisii au hotărât cu 18 voturi pentru şi 12 voturi împotrivă să înainteze un comun negativ privind solicitarea şefului statului. El a susţinut că avizul a fost dat în urma studierii textelor Constituţiei şi a Legii referendumului.
Senatorul social-democrat a spus că în România nu poate fi organizat un referendum pentru că mai multe articole din Legea referendumului au fost abrogate. Pe de altă parte, el a prezentat şi punctul de vedere contrar, exprimat în Comisie, potrivit căruia acest vid legislativ a fost acoperit printr-o Ordonanţă de urgenţă care îşi produce efectele atât timp cât nu este declarată ca fiind neconstituţională.
SURSA: Mediafax