Parlamentul României anunță proiectul de lege ce vizează consolidarea universităților românești prin noua revoluție digitală

Conform proiectului noii legi a învățământului superior aflat în dezbatere publică, Ministerul Educației va aloca 1 miliard de lei pentru digitalizarea universităților românești acreditate, introducându-se proceduri standardizate pentru predarea online, în condițiile respectării unor standarde de calitate, anunță Marilen Gabriel Pirtea, președintele Comisiei de Educație și Cercetare din cadrul Camerei Deputaților, Parlamentului României.

„În contextul post-pandemic, spațiul universitar internațional s-a transformat, fiind vizibilă o creștere a importanței acordate instrumentelor de comunicare online în activitățile universitare. Datorită acestui context, universitățile românești se află în momentul de a accelera integrarea procedurilor de comunicare online, pentru cât mai multe dintre activitățile de predare – învățare – evaluare pe care le organizează. Acesta este și motivul pentru care digitalizarea este un obiectiv prioritar pentru reforma educației în învățământul universitar românesc, conform noului pachet legislativ propus și aflat în dezbatere în această perioadă”, susține deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea.

Universitatea de Vest din Timișoara va primi un grant în valoare de 5,26 milioane de euro destinat activităților de digitalizare

Acesta precizează că  Ministerul Educației va aloca 1 miliard de lei pentru digitalizarea universităților românești acreditate în condițiile respectării unor standarde de calitate. Spre exemplu, Universității de Vest din Timișoara i-a fost alocat un grant competitiv în valoare totală de 5,26 milioane euro, destinat activităților de digitalizare. Dezvoltarea activităților online va susține un program de creștere a competitivității universităților în plan internațional, în această nouă etapă a dezvoltării învățământului în Europa și în lume, când programele de studii similare, organizate de universități aflate în diferite țări, concurează direct pentru atragerea de studenți internaționali, în situația în care maniera de comunicare cu studenții a evoluat spre o mare integrare a tehnicilor de comunicare digitală în mediul online.

Cuantumul pentru elaborarea fondului de burse pentru studenți crește de la 201 lei/lună la 300 lei/lună

„În plus, pentru creșterea pachetului motivațional acordat studenților din universitățile românești acreditate, noua lege prevede creșterea cu 50% a finanțării pentru bursele acordate studenților, un factor semnificativ pentru scăderea riscului de abandon și pentru promovarea performanțelor studențești. Astfel, cuantumul considerat etalon pentru elaborarea fondului de burse crește de la 201 lei/lună la 300 lei/lună, pe toată durata anului universitar, conform noului proiect al Legii învățământului superior, supus acum dezbaterii publice”, subliniază deputatul PNL.

Proiectul se află în dezbatere publică, iar membrii comunității academice sunt invitați să-și expună observațiile

Președintele Comisiei pentru Educație a transmis că se va depune eforturi pentru completarea noilor proiecte de legi din pachetul pentru reforma educației, deschis dezbaterii publice.„ În calitate de președinte al Comisiei de Educație și Cercetare din PNL, le adresez cadrelor profesorale, elevilor și studenților, dar și cercetătorilor și membrilor comunităților academice, invitația de a ne comunica observațiile lor față de noua legislație din învățământul preuniversitar, cât și pentru cea legată de învățământul superior. PNL a lansat și o platformă online, pentru comunicare interactivă, care se poate accesa la adresa Legile-educatiei.pnl.ro, un spațiu de dialog despre viitorul educației”, precizează deputatul Marilen Gabriel Pirtea.