Însă noua lege a fost imediat criticată ca fiind prea laxistă de către militanţii anticorupţie, în condiţiile în care ea nu mai prevede închisoare pentru acest fel de delict, conform agerpres.ro
Decizia care a provocat critici în Ucraina
În total 289 de deputaţi, mult mai mulţi decât minimul necesar de 226 de parlamentari, au votat în favoarea acestui document, ce mai trebuie să fie promulgat de preşedintele Ucrainei înainte de a intra în vigoare.
Textul prevede maxim doi ani de „restricţionare de libertate” pentru funcţionarii ale căror bunuri declarate diferă de valoarea lor reală de peste 8,4 milioane de hrivne (circa 250.000 de euro).
În Ucraina, „restricţionarea de libertate” înseamnă detenţie într-un centru special în condiţii mai puţin stricte. Spre deosebire de închisoare, deţinuţii de aici dispun inclusiv de telefoane mobile şi pot părăsi centrul cu permisiunea administraţiei.
Invalidată de Curtea Constituţională, legea precedentă în acest sens prevedea până la doi ani de închisoare dacă valoarea declarată a bunurilor era cu cel puţin 500.000 de hrivne (15.000 de euro) mai mică decât valoarea lor reală.
Sesizată de un grup de circa 50 de deputaţi proruşi, Curtea Constituţională a acestei foste republici sovietice a invalidat în octombrie mai multe măsuri anticorupţie în vigoare de mai mulţi ani, considerându-le prea severe. Ea a anulat inclusiv responsbilitatea penală pentru funcţionarii vinovaţi de declaraţii de avere mincinoase şi a ordonat blocarea accesului la toate declaraţiile publicate online.
Această decizie a provocat critici în Ucraina şi printre susţinătorii săi occidentali. Ea riscă, potrivit experţilor, să ducă la suspendarea ajutorului financiar occidental, de care Kievul este foarte dependent.
Preşedintele Volodimir Zelenski a calificat-o drept „o ameninţare la adresa securităţii naţionale”, cerând să fie elaborate noi proiecte de lege anticorupţie.
În ultimele luni, Occidentul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu riscul unui pas înapoi în lupta împotriva corupţiei în Ucraina.