Parlamentul Ungariei a adoptat ‘Legea anti-Soros’. Control sporit asupra ONG-urilor

Parlamentul ungar a adoptat marţi o lege controversată care sporeşte controlul guvernamental asupra organizaţiilor neguvernamentale care beneficiază de finanţare externă.

Legea, criticată de Uniunea Europeană şi de ONU, vizează în mod special organizaţiile susţinute de miliardarul american George Soros, transmit MTI, AFP şi reuters. 

Actul normativ a fost adoptat cu 130 de voturi pentru, 44 de voturi contra şi 24 de abţineri. 

Legea propusă de premierul Viktor Orban prevede că ONG-urile care beneficiază anual de finanţări externe de peste 7,2 milioane de forinţi (23.400 de euro) trebuie să se declare explicit drept ‘organizaţii susţinute din străinătate’. 

În schimb, guvernul de la Budapesta afirmă că vrea să se asigure că există o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte activitatea acestor ONG-uri, potrivit Reuters. ONG-urile şi grupurile pentru apărarea drepturilor omului susţin că legea le stigmatizează şi încearcă să le reducă la tăcere. 

Examinarea textului legislativ, pregătit timp de mai multe luni, a fost amânată de mai multe ori pe fondul criticilor contra acestei măsuri considerate discriminatorii de către detractorii săi. 

Experţii Consiliului Europei ceruseră Budapestei să modifice proiectul de lege, estimând că sancţiunile suportate de ONG-uri, în special posibila lor dizolvare, în caz de încălcare a legii sunt ‘disproporţionate’. 

Această iniţiativă şi legea privind universităţile străine adoptată în luna aprilie şi considerată ca vizând Universitatea Central-Europeană (CEU), fondată de Soros la Budapesta, au fost condamnate de către Uniunea Europeană şi au dus la ample manifestaţii de protest în capitala ungară. 

AGERPRES