De ce nu au ajuns toți oamenii de afaceri dependenți de calmante în noianul de vești sumbre care vin zilnic din economie? Cum au putut intra încă mulți în noul an cu planuri de creștere a afacerilor, cu intenții concrete de investiții, de ce se încumetă să mai facă achiziții sau să angajeze oameni?
Nu citesc știrile? Nu află că în fiecare zi mai mor niște firme, mai stă să cadă câte o bancă internațională, mai dă faliment câte un dezvoltator imobiliar sau lanț comercial ori că însuși statul se vede nevoit să închidă porțile multor companii ajunse în colaps? Pentru antreprenorii adevărați, aceia care nu tremură că austeritatea va întrerupe robinetul contractelor cu statul sau care nu și-au condus afacerile mizând pe utopice bule speculative în anii de boom, multe din știrile proaste ale acestor zile pot avea efecte bune.
Când se întâmplă firesc, nu în urma unor războaie sau decizii administrative abuzive, ci prin inovații care „omoară“ vechile tehnologii, ori prin decese ale unor investiții bazate pe calcule economice greșite, distrugerea poate fi, așa cum spunea Joseph Schumpeter, creatoare. Vechile structuri sunt înlăturate, iar factorii de producție se reordonează pentru a spori eficiența și, în final, bunăstarea societății. Dacă un dezvoltator imobiliar e nevoit să vândă la jumătate de preț clădiri pentru care a calculat greșit profituri aiuritoare în anii de boom, e rău pentru el, dar bine pentru piața care așteaptă o reașezare pe baze reale a prețurilor și pentru întreprinzătorul care poate face azi o investiție bazată pe calcule neutopice.
Greșite sunt încercările disperate de a bloca o astfel de scădere de prețuri ori de a evita executarea lui atunci când banca creditoare își face probleme pentru propriul ei viitor. La fel de greșite ar fi și încercările statelor de a salva bănci ajunse în astfel de situații, căci nu ar face decât să amâne curățirea pieței și reașezarea ei pe baze reale, adâncind hazardul moral. Dacă și-a făcut calcule greșite în alocarea capitalului, la fel de sănătoasă pentru economie, deși dureroasă pentru angajați și patron, poate fi și moartea unui lanț comercial ori chiar a trusturilor de presă (printre cele mai afectate de distrugerea creatoare în această perioadă, când se înlocuiesc rapid vechile tehnologii).
Mulți manageri actuali de corporații, chiar dacă se prezintă ca adepți ai pieței libere, ajung să își conducă afacerile repetând greșelile birocraților statului, în încercarea de a planifica centralizat activitatea unor structuri uriașe și pierzând pe drum principiile antreprenoriatului clasic, care își bazează profitul pe utilizarea cât mai rațională a resurselor și pe inovații.
Câte dintre marile companii de acum cincizeci de ani mai există în economiile occidentale? Cea mai mare parte au închis porțile, însă economia a progresat cu jucători și inovații noi. Și mai puține lacrimi merită vărsate pentru companii și structuri ale statului care sunt închise sau ajustate, aici nemaifiind vorba de nicio distrugere creatoare, ci de o reducere firească a sumelor risipite de stat din avuția creată de piața privată.