Asocierea Air France – Delta Air Lines va aduce pasagerilor economie de timp şi tarife avantajoase. Cele două companii au încheiat, zilele trecute, un joint-venture pentru zborurile transatlantice. Pentru pasagerii români, acordul înseamnă preţuri mai mici la biletele de avion şi conexiuni mai rapide.
Statisticile vorbesc de la sine. În numai trei luni (iulie-septembrie 2007), peste 16.000 de pasageri din România au călătorit cu Delta Air Lines. Nu doar conaţionali, ci şi americani, în condiţiile în care în România funcţionează peste 5.200 de companii cu capital nord-american. Potenţialul pieţei româneşti a determinat Delta Air Lines să opereze, din acest an, de patru ori pe săptămână un zbor direct de la Bucureşti la New York. Zborul se realizează în numai şapte ore, la un preţ al biletului de aproximativ 700 de dolari.
Cei care se îndreaptă către Los Angeles, Atlanta sau Salt Lake City au aeroportul din Big Apple ca punct de legătură. Fie că aleg să zboare cu Delta, fie cu oricare altă companie tradiţională care operează către destinaţii din Statele Unite, precum Air France, Lufthansa sau Austrian Airlines, călătorii pot face adesea mai mult de o escală. Şi cum în afaceri „time is money“, orarul de zbor accesibil şi conexiunile rapide sunt esenţiale.
Dacă un român doreşte să ajungă în Salt Lake City, de exemplu, călătoria lui se transpune în cifre astfel: peste 15 ore de zbor, cel puţin trei ore de plimbări prin aeroporturi, două bilete de avion şi peste 1.500 de euro cheltuiţi. Pentru acelaşi pasager care vrea să ajungă în Salt Lake City, situaţia va fi diferită din primăvara lui 2008, în urma parteneriatului Delta-Air France. Durata zborului va fi de aproximativ 13 ore, în aeroport se va sta maximum o oră, se va efectua doar o escală, iar călătorul va avea o singură rezervare şi un singur bilet, pentru care va plăti aproximativ 1.100 de euro.
Mai mult, prin programul de fidelitate, călătorul acumulează puncte ce pot fi transformate în discounturi pe zborurile operate de Delta sau Air France.
Toate drumurile duc la … Paris
Cele două companii vor avea zilnic 19 zboruri directe între Franţa şi Statele Unite, de pe aeroporturile unde şi-au creat huburi: Paris, Lyon, Atlanta, New York, Cincinnati şi Salt Lake City. De asemenea, se încearcă crearea unui nod şi pe aeroportul Heathrow din Londra, de unde ambii operatori vor efectua curse directe peste Ocean.
Charles de Gaulle Paris devine astfel cel mai mare aeroport din Europa. „Începem o colaborare în care unu şi cu unu fac cinci. Pasagerii vor avea mai multe opţiuni de călătorie, mai multe zboruri, un program de zbor mai variat, preţuri mai mici şi o fidelizare mai mare“, a declarat Richard Anderson, CEO al Delta Air Lines. „Când colaborarea dintre cele două companii va ajunge la maturitate, veniturile vor creşte către opt miliarde de dolari“, a declarat Jean Cyril Spinetta, CEO la Air France. Pe termen mediu, reprezentanţii companiilor speră să obţină o cotă de piaţă de 50% pe zborurile transatlantice.
Air France-KLM este cel mai mare transportator aerian la nivel mondial, iar pe piaţa noastră, este al doilea jucător după Tarom. Cooperarea cu Delta va ajuta compania franceză să îşi consolideze poziţia de lider inclusiv pe piaţa locală, pe care mai operează British Airways şi Malev, ce au început anul acesta să promoveze intens zborurile transatlantice, în cadrul alianţelor din care fac parte. Mănuşa a fost aruncată. Competitorii celor doi operatori pe rutele transatlantice sunt acum obligaţi să vină cu noi strategii.