Studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, reuniţi în cadrul Societăţii Studenţeşti de Chirurgie din România, şi de la Universitatea Politehnica Timişoara, de la specializările Inginerie Medicală şi Robotică, şi-au dat mâna pentru organizarea unui eveniment în comun: o sesiune de comunicări ştiinţifice cu tema „Introducere în chirurgia robotică”.
Scopul principal al manifestării îl reprezintă informarea studenţilor cu privire la noile tehnologii care apar în medicină, cu accent pe chirurgia robotică, astfel încât tinerii să înţeleagă importanţa acesteia în viitor şi să dobândească o bază de cunoştinţe despre aceasta.
În acest scop, Societatea Studenţească de Chirurgie din România l-a invitat pe prof.univ.dr. Ciprian Duţă, specializat în chirurgie generală, care face intervenţii chirurgicale robotice la Spitalul Clinic Judeţean şi la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, să le prezinte studenţilor interesaţi din UMFT şi UPT această nouă ramură a medicinei.
Prin chirurgia robotică, care se practică şi în câteva spitale din România, se pot face astăzi operaţii cu mult mai multă fineţe, precizie şi control, cu o serie de avantaje pentru pacienţi: recuperare mai rapidă, incizii foarte mici şi, implicit, cicatrici mai mici, mai puţin sânge pierdut în timpul operaţiei, mai puţină durere etc.
Evenimentul va avea loc marţi, 19 noiembrie 2019, de la ora 18:00, în Auditoriumul Centrului de Conferinţeal Universităţii Politehnica Timişoara, şi reprezintă o primă colaborare între studenţii de la UMFT şi UPT, urmând ca, pe viitor, să fie iniţiate şi alte proiecte, pe teme comune de interes.