Executivul japonez a adoptat recent o nouă politică de diplomaţie economică, respectiv promovarea tehnologiilor japoneze peste hotare, ce vizează în special elemente de infrastructură energetică şi a transporturilor. Sectorul energetic şi transporturile sunt două domenii în care România a demarat un proces major de dezvoltare în care este nevoie de investiţii mari, serioase şi sigure, a arătat Katayama.
Acesta a dat drept exemplu compania Hitachi, care a obţinut un contract important cu guvernul Marii Britanii, ce presupune construirea şi oferirea de mentenanţă pentru trenuri de ultimă generaţie în ţara respectivă. Un alt exemplu este Toshiba, care a făcut investiţii considerabile în Bulgaria în domeniul energiilor regenerabile în Bulgaria.
În acest sens, consilierul japonez a vorbit despre Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională (JBIC), care finanţează investiţii de mare anvergură, împrumutând sume foarte mari la dobânzi mai mici decât cele existente pe piaţă, pentru proiecte în care sunt implicate companii japoneze.
”Pentru a înţelege mai bine puterea financiară a JBIC, la sfârşitul anului 2011, valoarea totală a împrumuturilor acordate de această bancă au fost aproximativ de trei ori mai mari decât cea acordată de BERD”, a spus Yoshihiro Katayama.
Conform lui Katayama în prezent, în România există 160 de companii cu capital japonez, iar 22 dintre ele sunt companii mari, manufacturiere, care deţin 31 de fabrici în România, unde sunt angajaţi peste 30.000 de salariaţi români.
Parteneriatul UE-Japonia va stimula investițiile nipone în România
16 februarie 2012, 15:57
Ultima modificare în 16 februarie 2012, 17:57
Investiţiile nipone în România ar putea să înregistreze o creștere importantă odată cu semnarea tratatului de parteneriat economic între Guvernul Japoniei şi Uniunea Europeană, document care se află în prezent în negocieri, susține Yoshihiro Katayama, consilier la Ambasada Japoniei în România, citat de Agerpres. Acesta spune că, deşi trecem printr-o perioadă de criză economică, firmele japoneze continuă să facă investiţii în Europa.
Etichete: investitii
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Anul 2011, cel mai bun pentru operatorii low cost
- EXCLUSIV Leonard Orban: „Trebuie analizată varianta de a avea organisme intermediare și autorități de management private”
- Scenariu science-fiction: „SUA se aliază cu al-Qaeda ca să schimbe regimul din Siria!”
- Logan, Ford și Volkswagen, preferatele firmelor cu parcuri auto mari
- Cora va construi 17 hipermarket-uri în România cu bani de la BERD
- O bancă a dat faliment în Republica Moldova
- Hillary Clinton şi Timothy Geithner, posibili succesori la şefia Băncii Mondiale
- Zona euro trebuie să rezolve mai multe probleme înainte să lanseze euro-obligaţiunior
- Spitalele vor fi scoase din structurile bugetare”
- Dacian Cioloş:”Producătorii români vor putea exporta mai uşor produse ecologice în SUA”