Ministrul Ciucă a participat ca invitat în cadrul panelului „RO-US Strategic Cooperation Values”, împreună cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, secretarul de stat pentru afaceri europene, Cristian Bădescu, consilierul de stat din Departamentului Securităţii Naţionale de la Cotroceni, Constantin Ionescu, şi prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informaţii, generalul-locotenent Răzvan Ionescu, conform unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale.
Evoluţia Parteneriatului strategic dintre România și SUA
Referindu-se la evoluţia Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite în domeniul militar şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, ministrul Ciucă a evidenţiat faptul că implementarea acestui parteneriat a produs rezultate concrete pentru România, care au contribuit substanţial la asigurarea securităţii naţionale, reforma instituţională şi îmbunătăţirea profilului geopolitic al României.
„Consolidarea parteneriatului strategic româno-american reprezintă un obiectiv major asumat la nivel naţional, pe palier politic şi militar, SUA fiind cel mai important aliat al României, context în care aprofundarea şi extinderea Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI rămâne un domeniu prioritar de politică externă, o garanţie a securităţii şi stabilităţii României într-un mediu de securitate din ce în ce mai impredictibil,” a declarat ministrul apărării naţionale.
Nicolae-Ionel Ciucă s-a referit şi la importanţa documentului semnat recent la Pentagon, împreună cu omologul american, secretarul apărării Mark Esper, respectiv „Foaia de parcurs dedicată cooperării la nivelul apărării, pentru perioada 2020-2030”. „Una din direcţiile principale de acţiune din acest document se referă la conlucrarea în domeniul securităţii cibernetice în scopul prevenirii activităţilor realizate cu rea-intenţie şi a atacurilor cibernetice asupra sistemelor din sfera apărării”, a subliniat ministrul Ciucă.
Referitor la tema conferinţei, ministrul apărării naţionale a subliniat necesitatea creării şi dezvoltării de capabilităţi specializate şi de mecanisme naţionale şi de cooperare în domeniul gestionării riscurilor şi ameninţărilor din mediul virtual şi, mai ales, pentru consolidarea rezilienţei.
Ministrul apărării naţionale a evidenţiat faptul că, în timp ce autorităţile din întreaga lume erau preocupate să înlăture urmările pandemiei COVID-19, „anumiţi actori din spaţiul cibernetic au folosit pandemia ca pe o oportunitate de a lansa atacuri cu scopul obţinerii de avantaje financiare, profitând de sentimentul general de insecuritate al populaţiei şi de nevoia de informare a cetăţenilor”.
„În această eră a comunicării şi a informaţiilor, acordăm o importanţă deosebită apărării cibernetice şi avem în vedere abordarea acesteia la nivelul întregului arc guvernamental,” a declarat Nicolae Ionel Ciucă.
În încheierea intervenţiei sale, ministrul apărării a apreciat sprijinul constant al părţii americane pentru promovarea intereselor strategice ale României şi pentru prezenţa militară americană substanţială pe teritoriul naţional, pentru a răspunde iniţiativelor din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.