SUA și UE sunt două economii importante din lume care ar putea colabora foarte bine prin Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), iar prin acest parteneriat industriile din România s-ar dezvolta mult mai bine, au declarat în cadrul unei conferințe de presă realizată în parteneriat cu Capital, Sorin Moisă,membru al Parlamentului European, și Bogdan Aurescu, minstrul Afacerilor Externe ale României.
„SUA și UE sunt două economii globale importante. Negocierea este primul pas în dezvoltare. Noi românii avem abilitatea de a vedea imaginea mare, dar nu putem vedea în detaliu. Începând cu luna mai, ca europarlamentar în Comisia de Comerț Internațional a Parlamentului European, în parteneriat media cu Revista Capital, am organizat o campanie națională de consultare a industriei românești pentru a identifica interesele României în negocierea Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) ”, a spus Sorin Moisă, membru al Parlamentului European în deschiderea conferințe organizată în partenerait cu revista Capital.
„ Acesta este cel mai ambițios proiect . Prin acest parteneriat vrem să dăm un impuls dezvoltării economiilor din aceste țări.Suntem conștienți că negocierile TTIP sunt importante pentru domenii precum IT, farmaceutic, vinuri etc. În același timp, acest parteneriat trebuie să vină cu niște condiții acceptabile. Concluzia este că trebuie să lucrăm împreună pentru a ne dezvolta industriile.Ar trebui să existe mai multă prosperitate pe ambele continente.Totodată TTIP reprezintă o investiție crucială pentru joburi, de aceea guvernul României sprijină acest parteneriat. TTIP reprezintă 2 economii mari care pot crea un precedent. Reprezintă o oportunitate atât pentru piața din România, cât și pentru cea din America”, a spus Bogdan Aurescu, minstrul Afacerilor Externe ale României.
Le eveniment participă Cecilia Malmström, Comisarul European pentru Comerț, domnul Ignacio Garcia Bercero, Negociatorul Șef european. Aceștia sunt prezenți la București pentru a lua direct la cunoștință interesele economiei românești. SUA sunt și ele reprezentate la nivel foarte înalt, de Ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, domnul Anthony Luzzatto Gardner.