Partidele din România au primit subvenții în valoare de peste 256 de milioane de lei în 2022
Așadar, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a constatat că în anul 2022 au fost efectuate cheltuieli în proporție de 72% din totalul sumelor încasate.
Constatarea a fost realizată în urma monitorizării de către Departamentul de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale a informațiilor referitoare la cheltuielile angajate de către formațiunile politice din subvențiile de la bugetul de stat.
„Totodată, precizăm că în anul 2022 au fost vărsate în conturile formațiunilor politice sume în valoare de 256.640.664,28 lei, reprezentând subvenții de la bugetul de stat. În structura cheltuielilor efectuate din subvenția de la bugetul de stat ponderea cea mai mare au avut-o cheltuielile pentru presă și propagandă la Partidul Social Democrat – 58,54%, la Partidul Național Liberal – 70,72% și la Partidul Mișcarea Populară – 27,62%”, a transmis Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) într-un comunicat.
În ceea ce privește cheltuielile cu personalul, acestea au reprezentat ponderea cea mai mare din totalul cheltuielilor angajate de Partidul Pro România și de Uniunea Salvați România, mai precis 44,93%, respectiv 29,28%.
AEP a dezvăluit anterior subvenţiile primite de partidele politice în ianuarie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat marți, 10 ianuarie, care este valoarea subvențiilor virate în contul fiecărui partid politic în luna ianuarie 2023.
AEP a anunțat care este valoarea subvențiilor virate de „AEP în contul fiecărui partid politic în luna ianuarie 2023, în urma aplicării prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 și a înregistrării fuziunii prin absorbție a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate de către Partidul „Uniunea Salvați România” în Registrul Partidelor Politice și a radierii Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate din Registrul Partidelor Politice, conform sentinței civile 80/DEC/P/30.10.2020, pronunțată de Tribunalul București -Secția a III-a Civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 653A pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a IV-A Civilă în 16.04.2021 și a prevederilor art.38 alin.(1) din Legea 14/2003-Legea partidelor politice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit AEP, cea mai mare subvenţie a fost încasată de PSD, având valoarea de 7.802.916,12 lei. PNL se află pe locul doi, cu 6.614.908,15 lei
USR a primit o subvenţie în valoare de 3.565.957,01 în luna ianuarie. AUR a încasat 1.579.248,86 lei, iar PMP a primit 408.255,05 lei.
De asemenea Partidul PRO România a încasat 294.972,31.
Așadar, valoarea totală a subvenţiilor pentru prima lună a anului este de 20.266.257,50 lei.