Politicienii se schimbă unii pe alţii, ajung să fie înlocuiţi de tehnocraţi. În tot acest timp, oamenii care au tras sforile în ministerele ce învârt cele mai importante sume bani din bugetul României se mută de pe un fotoliu călduţ pe altul.
În pofida schimbării guvernelor, cele mai mari companii de stat continuă să producă cele mari găuri bugetului României, în principal datorită managementului deficitar. În momentul de faţă, principalele instituţii subordonate Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Radiocom, Poşta Română şi Institutul Naţional de Cercertare reprezintă adevărate găuri negre pentru bugetul de stat.
Un astfel de exemplu este Eugen Ştefan Dorel Cojoacă, zilele trecute fiind “uns” de premierul Dacian Cioloş, secretar general adjunct al Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională. Acesta, până miercurea trecută a ocupat funcţia de director general adjunct, Direcţia Economică, Achiziţii Publice, Juridic şi Resurse Umane din cadrul MCSI. Noul secretar general adjunct al MCSI a lăsat ceva în urma sa prin instituţiile publice unde deţine funcţii de conducere. La Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (Radiocom), spre exemplu, unde Cojoacă deţine funcţia de preşedinte CA de aproximativ 12 luni, au fost înregistrate pierderi de zeci de milioane de lei. După doar un mandat de un an de manageriat, „mâna de aur” a lui Eugen Ştefan Dorel Cojoacă, şi-a pus amprenta pe performanţele Radiocom. Dacă la începutul mandatului acestuia, instutiţa înregistra piederi de 1,7 milioane de lei, după doar un an de la instalarea acestuia în funcţia de preşedintele CA, datoriile Radiocom a ajung la peste 27 milioane de lei.
Parc auto de lux la Radiocom
Principala destinaţie pentru banii risipiţi de Radiocom este parcul auto, compus din sute de maşini.
Parcul auto al Radiocom, companie de stat care se autointitulează lider de piaţă în domeniul transportului programelor radio si tv, poate stârni invidia celor mai mari companii private, putând concura la capitolul „parc auto” (din puncte de vedere al numărului de maşini raportat la numărul de angajaţi) chiar şi cu companii care au ca obiect de activitate transportul rutier. La un număr de 1421 de angajaţi (la finele anului trecut) Radiocom deţinea aproape 300 de autoturisme. Printre limuzinele deţinute de Radiocom se numără 68 de autoturisme de teren (VW Touareg, VW Tiguan, Mitsubishi Pajero, Dacia Duster II), 10 VW Passat, 4 VW Jetta, 2 VW Touran, 1 Audi A4 (3.0 diesel, automat), 1 Skoda Superb (2.8 benzina) şi încă vreo 200 de alte autoturisme, atv-uri, remorci şi tractoare. Parte din parcul auto, în general autoturismele de lux, sunt repartizate să servească interesele persoanelor sus-puse din ministerul de resort (şefi servicii, directori de cabinet, secretari de stat, ministru.
Media cheltuielilor lunare, (plata ratelor de leasing, ratele CASCO, impozite, reparaţii, roviniete, carburant), calculată pe ultimele 4 luni, este de peste 60.000 de euro, bani publici.
Maşini de teren pentru „tehnocraţi”
La sediul MCSI din Libertatii 14, oricine are curiozitatea, poate admira (pe timpul zilei) parte din parcul auto al companiei falimentare Radiocom. Dupa terminarea programului, nicio maşină nu mai este prezentă în parcarea respectivă, la fel ca şi în weekend. Mai mult, pentru ca weekend-ul să fie mai plăcut pentru secretarii de stat „tehnocraţi” şi ca acestia să poată trece mai uşor cu vederea greşelile conducerii instituţiilor pastorite, li se pune la dispoziţie alte autovehicule, respectiv maşini de teren, din parcul aceleaşi companii. Predarea acestora se face în parcarea mare din Piaţa Constitutiei, acelaşi loc în care sunt lăsate duminica seara pentru a fi preluate din nou de angajaţii Radiocom.
Chiar si preşedintele CA Radiocom, Eugen Ştefan Dorel Cojoacă care pare a fi „girantul” cheltuielilor aberante ale Radiocom, foloseşte automobilul de serviciu, un autovehicul dacia Duster, în interes propriu. Reporterii Capital l-au surprins pe directorul MCSI şi preşedintele CA Radiocom în timp ce efectua diverse curse în interes propriu, pentru a se deplasa de acasă la muncă şi invers, ( naveta zilnică de 50 km-MCSI-1 Decembrie), sau diverse plimbări în interes personal. Secretarul general adjunct al MCSI a reuşit performanţa să conducă, în acelaşi timp, două autoturisme de serviciu, acesta beneficiind şi de un alt autoturism, din partea MCSI, o Skoda SUPERB.
Radiocom se pregăteşte de restructurări?
În ciuda contractelor încheiate cu numeroşi clienţi Societatea Națională de Radiocomunicații (RADIOCOM), unul dintre locurile unde „tehnocraţii” sunt angajaţi pe salarii de mii de euro, încasează milioane de euro în urma contractelor cu Vodafone, Orange, Telekom şi STS, continuă să înregistreze pierderi impresionante. Mai mult, la Radiocom se pegăteşte disponibilizarea a circa 600 de angajaţi.
Întrebaţi are este situația financiară la zi a Radiocom, oficialii MCSI ne-au explicat că Radiocom a înregistrat o pierdere brută de 27.757.910 lei, în condiţiile unui rezultat pozitiv din exploatare de 7.721.490 lei.
“Societatea Națională de Radiocomunicații SA se confruntă cu o lipsă de disponibil datorită următoarelor cauze:
– scăderii veniturile din serviciile prestate către Societatea Română de Televiziune (SRTv) începând cu data de 17 iunie 2015, datorită opririi emisie analogice terestre conform angajamentelor internaţionale asumate de România, în calitate de stat membru UE;
– creditelor angajate de societate în perioada 2002-2014 pentru retehnologizarea infrastructurii de broadcasting şi implementarea proiectului WIMAX, ale căror rate scadente și dobânzi de plată în cursul anului 2016, se ridică la suma estimată de 116.293.637,03 lei.
– încasările de la SRTv și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), clienții cu ponderea cea mai mare în nivelul veniturilor, se fac în ultimele zile ale fiecărei luni, datorită modului de acordare a alocației bugetare către cele două entități menționate, şi astfel, în cursul fiecărei luni apare un deficit de disponibil între scadentele obligațiilor societății și momentul la care se încasează cea mai mare parte a veniturilor.
– în data de 29 martie a.c. SNR, datorează către Bank of America o rată de 4.233.673,39 USD și o dobândă de 47.107,80 USD la un credit acordat cu garanția statului (3769/noiembrie 2002) ceea ce la un curs estimat de 4,1 lei/USD reprezintă suma de 17.551.202,88 lei. Pentru a achita la termen şi integral suma menţionată este necesară linia de credit de tip overdraft de 30.000.000 lei, urmând ca la momentul la care se încasează sumele de la clienți să se reîntregească de credit”, ne-a răspuns conducerea MCSI.
Referitor la evoluția SN Radiocom SA de la numirea lui Eugen Ștefan Dorel Cojoacă în funcția de președinte al Consiliului de Administrație, conducerea MCSI a precizat că s-a urmărit reducerea cheltuielilor la toate capitolele bugetare și în paralel s-au făcut eforturi semnificative de creştere a veniturilor la alte capitole decât cele tradiționale, prin mai buna utilizare a resurselor proprii la SNR. Mai mult, oficialii MCSI au explicat că actualul Consiliu de Administrație a tăiat o parte din primele care s-au dat în trecut la Radiocom.
Ministerul spune că subordonaţii acestuia nu folosesc maşinile Radicom
La întrebarea privind situația parcului auto a Radiocom, cum și în ce bază sunt distribuite mașinile, conducerea MCSI a explicat că există o flotă de 254 autoturisme. “Din informațiile deținute, autoturismele sunt distribuite pe baza: Contract de mandat 2 autoturisme (Președintele CA și Directorul General) Contract de comodat, SRR -o mașină, Secretariatul de Stat pentru Revoluționari -o mașină. Restul flotei este la dispoziția conducerii executive,iar autoturismele se repartizează prin ordin de serviciu”, au răspuns oficialii MCSI. Referitor la existenta unor autovehicule, din parcul auto al Radiocom, care sunt folosite de angajaţi ai ministerului pe care îl păstoreste, ministrul Marius Bostan a răspuns că nu are cunoştiinţă de aşa ceva.
“În prezent nici un autoturism nu este la dispoziţia Ministerului. În trecut, sunt informatii că ar fi existat, dar la nivelul MCSI nu sunt contracte /acte pentru aceste autoturisme din care să reiasă dreptul de folosintă”. Ministrul are dreptate, nu există acte care să dovedească dreptul de folosinţă, aşa cum nu există acte care să arate şi faptul că jumătate din angajaţii ministerului sunt plătiţi tot de companii aflate de asemenea în dificultăţi financiare cum ar fi Radiocom, Poşta Română sau Institutul Naţional de Cercetare.
Preşedintele CA Radiocom a renunţat la şofer
Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională ne-a mai explicat că Eugen Ștefan Dorel Cojoacă, a renunţat la şofer din diverse motive financiare ale Radiocom. “Eugen Cojoacă, în calitate de președinte CA Radicom, beneficiază prin contractul de mandat, de autoturism cu șofer, având un disponibil de carburant în valoare de 800 lei lunar din care folosește în medie 400 lei lunar. Precizăm că, din motive de constrângeri financiare ale SNR, domnul Cojoacă a renunțat la șofer. Nu beneficiază de autoturism din cadru MCSI, iar mașina pe care a utilizat-o anterior numirii ca președinte CA a fost și este în parcul comun al MCSI”, conform răspunsurilor primite de la MCSI.
În 2009, mâna dreaptă a Big Brother-ului achiziţiilor publice
Angajat inţial, la începutul anului 2009, în funcţia de consilier al fostului preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) Cristina Trăilă, Eugen Ştefan Dorel Cojoacă, după aproximativ patru ani, a ajuns în funcţia de secretar general al unei instituţii ce monitorizează toate achiziţiile realizate din bani publici.
În vara lui 2012, când Eugen Ştefan Dorel Cojoacă deţinea funcţia de secretar general al ANRMAP, recent instalatul Guvern Ponta stabileşte că acesta trebuie înlocuit având în vedere lipsa de performanţă şi suspiciuni de fraude ce au fost înregistrare la agenţia pe care acesta o manageria. Eugen Ştefan Dorel Cojoacă a fost retras din funcţia de secretar general al ANRMAP şi trecut într-un post de inspector guvernamental, prin decizie a premierului Victor Ponta. Înlocuirea lui Eugen Ştefan Dorel Cojoacă pentru anumite suspiciuni de fraudă ce ar fi adus prejudicii statului român a însemnat, în realitate, instalarea aceluiaşi om de încredere al partidelor într-o nouă funcţie publică bine plătită.
Mai exact, Executivul Ponta, la începutul anului 2013, l-a „teleportat” pe Eugen Ştefan Dorel Cojoacă de la Secretariatul General al Guvernului în MCSI.