Subvenţii de 21.051.599,62 lei au fost virate în conturile partidelor, PSD, PNL, USR, ALDE şi PMP, de către Autoritatea Electorală Permanentă, în prima decadă a lunii decembrie.
Potrivit AEP, se pare că Partidul Social Democrat a primit cea mai mare subvenție, adică 11.979.328,89 lei, urmată de Partidul Naţional Liberal – 5.488.476,80 lei, Uniunea Salvaţi România – 1.614.011,93 lei, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – 1.192.977,41 lei.
De asemenea, Partidului Mişcarea Populară i-a fost virată în cont suma de 776.804,59 lei.
În cazul Uniunii Naţionale pentru Progresul României, valoare subvenţiei rezultate în urma aplicării prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, era de 32.035,56 lei.
AEP precizează că acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat pentru UNPR s-a suspendat prin decizia preşedintelui Autorităţii nr. 32 din 31.03.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată.