Partidul Alianţa pentru Patrie (APP) ia poziţie faţă de Legile justiţiei şi anunţă că va sesiza Curtea Constituţională a României, dar şi Avocatul Poporului. Ce spune formaţiunea lui Codrin Ştefănescu despre modificările legislative dorite de Ministerului Justiţiei de la Bucureşti?
Doi vicepreşedinţi APP vor participa la Comisia specială pentru examinarea inițiativelor legislative în domeniul justiției
Potrivit unui comunicat al partidului lui Codrin Ştefănescu, APP continuă lupta pentru restabilirea ordinii de drept în România și va sesiza Curtea Constituțională a României (CCR) pentru declanșarea controlului de constituționalitate pe Legile justiției, înainte de promulgare, potrivit art. 146 lit. a teza întâi din Constituție. APP va sesiza și Avocatului Poporului, pentru constatarea încălcării drepturilor și libertățile cetățenești prin aceste legi.
La nivelul Parlamentului, se întruneşte miercuri, 14 septembrie, Comisia Specială Comună a Camerei Deputaților și Senatului României, pentru examinarea inițiativelor legislative în domeniul justiției.
APP are doi reprezentanţi care vor participa la această Comisie parlamentară: Francisc Tobă, deputat APP și Mariana Vârgă, fost judecător, ambii vicepreședinți ai formaţiunii politice.
Cei doi vor susține în cadrul dezbaterilor parlamentare, propriile modificări și amendamente la Pachetului Legilor Justiției-Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistratului, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, se mai arată în comunicatul citat.
„Instrumente internaționale de șantaj la adresa României”
„Prin aceste modificări legislative, Ministerul Justiției vrea să transforme CCR și instanțele naționale, în anexe ale instanțelor europene. În privința Legilor justiției, sistemul judiciar cunoaște un regres, independența sa fiind grav afectată.
Afirmăm cu tărie că MCV, GRECO, Comisia de la Veneția, nu reprezintă altceva decât instrumente internaționale de șantaj la adresa României și care au caracter de recomandare, nefiind obligatorii.
În acest sens, Partidul APP a depus o serie de amendamente la Legile justiției (aproximativ 40), esențiale pentru sistemul judiciar și cetățenesc”, se arată în comunicatul oficial al APP.
Care sunt câteva din problemele reale din justiţie, potrivit APP?
Formaţiunea politică mai anunţă că va militar pentru rezolvarea problemelor reale din justiţia din România, menţionând următoarele:
- eliminarea serviciilor secrete din activitatea de urmărire penală;
- rezolvarea problemei deficitului de personal din instanțe și parchete, față de volumul și complexitatea cauzelor, precum și adaptarea sistemului ECRIS de repartizarea aleatorie a cauzelor în funcție de aceste criterii;
- restrângerea detașărilor magistraților în funcții de demnitate public -deprofesionalizare și deficit de personal la instanțe și parchete;
- finalizarea proiectelor de digitalizre a justițieii, proiectul e-justice!-comunicarea hotărârilor judecătorești în format electronic, pentru degrevarea arhivelor.