…unele pur electorale, care ar pune in pericol cresterea economica, in timp ce finantistii de la guvernare dau din colt in colt pentru a face rost de fondurile necesare, evaluate de unii la peste un miliard de dolari. In cadrul Consiliului National al Partidului Social Democrat, desfasurat saptamana trecuta la Bucuresti, premierul Adrian Nastase a enumerat, printre masurile pe care Executivul ar urma sa le ia in ultimul an al mandatului, o serie de actiuni vizand populatia saraca. Astfel, ar trebui sa fie dublate pensiile agricultorilor si sa se incheie recorelarea pensiilor. Vor creste alocatiile pentru copiii din familiile sarace si vor fi introduse tichetele de caldura pentru cei cu venituri reduse, iar taranii vor beneficia de un ajutor de doua milioane de lei pe hectarul de teren arabil, pana la maximum cinci hectare.
Liderii social-democrati au admis, cu jumatate de gura, ca exista o oarecare legatura intre aceste decizii si faptul ca 2004 este an electoral. Ei spun, insa, ca in nici un caz sporirea masurilor de protectie sociala nu va duce la modificari semnificative ale indicatorilor macroeconomici. ,,Cea mai mare parte a acestor cheltuieli vor fi cuprinse in bugetul pe 2004, astfel incat sa nu fie influentata evolutia macroeconomica prestabilita,,, a declarat in cadrul unei conferinte de presa ministrul finantelor, Mihai Tanasescu.
Pe de alta parte, reprezentantii Opozitiei afirma ca nu este vorba decat de masuri populiste, care vor pune in pericol relansarea economica. ,,Asistam la debutul campaniei electorale a PSD. Luarea acestor decizii reprezinta un risc foarte mare pentru Romania. Cresterea economica se va opri, este posibil ca inflatia sa scape de sub control, iar statutul de economie functionala de piata este din ce in ce mai indepartat, cu implicatii asupra procesului de integrare in Uniunea Europeana,,, spune fostul presedinte PNL, Valeriu Stoica.
La randul sau, Traian Basescu a aratat ca, daca ar fi puse in aplicare, hotararile PSD ar putea avea grave implicatii asupra situatiei economice. ,,Este vorba de circa 40.000 de miliarde de lei, pe care, sincer, nu stiu unde i-a gasit domnul Nastase,,, afirma presedintele PD.
In replica, Gheorghe Gherghina, secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice, spune ca ,,doar dupa ce se vor incheia discutiile cu toate ministerele implicate se va cunoaste costul exact al acestor masuri. Chiar acum analizam cu Ministerul Muncii si cu cel al Agriculturii modul in care vor fi puse in practica si de ce sume va fi vorba,,.
Declaratia de mai sus nu face decat sa sintetizeze un aspect deosebit de important: desi lansate cu mare pompa, masurile protectioniste sunt inca un mister pentru cei care ar trebui sa le conceapa si sa le aplice. Altfel spus, primul-ministru a aruncat o idee, si specialistii se chinuiesc acum sa o faca viabila.
In afara capitolelor privind pensiile (6.000 de miliarde pentru ale agricultorilor si 5.700 de miliarde pentru incheierea recorelarii), datele sunt neclare si, uneori, contradictorii. Astfel, nu se stie inca cine va beneficia de alocatii marite sau de tichete de caldura, formularea ,,venituri reduse,, fiind mai mult decat ambigua. Este posibil ca, in functie de concluziile finantistilor, categoriile vizate sa fie, in realitate, neimportante numeric. De asemenea, nu s-a stabilit daca vor primi ajutoare doar agricultorii individuali sau si cei asociati, daca primele vor fi acordate si pentru suprafete mai mici de un hectar sau modul in care se vor distribui acestea.
Tot ce se stie este, potrivit lui Gherghina, ca ,,pentru anul viitor, aceste masuri au devenit prioritatile sociale ale Guvernului. Pentru a le finanta, atunci cand vom face bugetul, vom diminua sumele alocate altor programe sociale. In Guvern se va face o analiza in perioada imediat urmatoare si vom vedea care vor fi acestea,,.
Cel mai probabil, dupa cum spun liderii Opozitiei, vor fi afectate Sanatatea si Invatamantul. Cu toate acestea, senatorul PSD Simona Marinescu spune ca deciziile conducerii partidului se bazeaza si pe cresterea economica, ,,generatoare de resurse suplimentare,,, precum si pe cresterea incasarilor restante. ,,Actele normative de inlesnire la plata sunt, acum, mult mai obiective si isi ating mult mai bine scopul,,, a aratat ea.
Cert este ca, pana in prezent, nimeni nu pare a sti exact ,,cu ce se mananca,, noile programe de protectie sociala. Presupuneri fac si cei care stau pe margine si, din pacate, chiar si cei care au painea si cutitul. Daca vor avea sau nu anvergura anuntata si pe cine vor ajuta, pana la urma, masurile anuntate, totul va fi decis de marimea pungii bugetare.
Partidul de guvernamant pregateste un buget electoral
17 iulie 2003, 12:00
Ultima modificare în 17 iulie 2003, 15:00
...unele pur electorale, care ar pune in pericol cresterea economica, in timp ce finantistii de la guvernare dau din colt in colt pentru a face rost de fondurile necesare, evaluate de unii la peste un miliard de dolari. In cadrul Consiliului National al Partidului Social Democrat, desfasurat saptamana trecuta la Bucuresti, premierul Adrian Nastase a enumerat, printre masurile pe care Executivul ar urma sa le ia in ultimul an al mandatului, o serie de actiuni vizand populatia saraca. Astfel, ar t
Etichete: arhiva
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook