Parteneriat Airbnb și Deutsche Telekom sau cum poţi să locuieşti într-un castel când mergi în vacanţă

Fie că este vorba despre un apartament pentru o noapte, de un castel pentru o săptămână sau de o vilă timp de o lună, Airbnb are o ofertă foarte variată de opţiuni de cazare, la diferite categorii de prețuri și în peste 34.000 de orașe și 190 de țări.

Clienții de servicii mobile Deutsche Telekom din toate cele 13 piețe europene (Albania, Austria, Croația, Cehia, Germania, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, Olanda, Polonia, România, Slovacia) ale grupului, inclusiv România, vor avea parte de o ofertă specială în această primăvară: fiecare client Telekom care se înregistrează pe platforma Airbnb va primi un voucher în valoare de 30 de euro pentru următoarea călătorie.

„Airbnb este un pionier în economia colaborativă. Conceptul reflectă perfect promisiunea brand-ului nostru -EXPERIENȚE ÎMPREUNĂ. Prin acest parteneriat, putem oferi clienților noștri un beneficiu consistent, prin voucherul de 30 de euro. Această colaborare este în linie cu strategia  „Win with partners” a Deutsche Telekom, care îşi propune să creeze valoare adăugată prin parteneriate”, a declarat Niek-Jan van Damme, membru al Boardului Deutsche Telekom, responsabil pentru Inovație.

„Suntem încântați să avem de partea noastră un partener atât de puternic precum Deutsche Telekom",a spusChristopher Cederskog, Regional Manager Germania, Austria, Elveția șiEuropa de Sud-est al Airbnb. „Acest parteneriat ne va permite să ne îndreptăm atenția și mai mult spre dispozitive mobile și să abordăm noi utilizatori în întreaga Europă”.