Pasajul Doamna Ghica, realizat 70% de către PSD
Pasajul Doamna Ghica, realizat 70% de către PSD. Gabriela Firea, fostul ministru al Familiei și primar general al Capitalei, a vorbit din nou despre Pasajul Doamna Ghica. Amintim că acesta a fost dat în folosință chiar săptămâna trecută.
Invitată la Antena 3, fostului ministru i s-au pus mai multe întrebări, iar una dintre ele este cu privire la ce s-a gândit fostul oficial în ultima perioadă.
Fostul edil a precizat că s-a gândit la dezamăgirea suportată de către bucureșteni. Ea spune că lor li s-au promis multe lucruri în campanie, dar că s-au întâmplat puține.
Gabriela Firea mai spune că pasajul a fost realizat în proporție de 70% sub administrația PSD în opt luni. Restul de 30% a fost realizat sub administrația lui Nicușor Dan în trei ani.
„Cel mai mult m-am gândit la dezamăgirea pe care o suportă bucureştenii, dar mă gândesc de trei ani la această dezamăgire pentru că s-au promis foarte multe lucruri într-o campanie furibundă şi s-au întâmplat foarte puţine. Săptămâna aceasta s-a tăiat panglia celui mai măreţ proiect al domnului Nicuşor Dan, care înseamnă 30% dintr-un proiect al administraţiei PSD – Gabriela Firea, consilieri generali ai PSD, 70% din proiect realizat în opt luni, mă refer la Pasajul Doamna Ghica şi doar 30% în trei ani. Vă daţi seama ca şi comparaţie cam cum stau lucrurile în administraţia din Bucureşti”, a afirmat Firea.
Pasajul Doamna Ghica era aproape gata de acum trei ani
Fostul ministru al Familiei a primit o altă întrebare legată de fotografie de copertă de pe pagina de Facebook a lui Nicușor Dan.
Imaginea este cu pasajul Doamna Ghica, iar fostul ministru spune că acesta poate să-și pună orice poză cu pasajul, că a „guvernat oricum” de pe Facebook.
Gabriela Firea a mai precizat că bucureștenii nu au uitat faptul că Pasajul Doamna Ghica era aproape gata de acum trei ani. Ea mai spune că locuitorii din zonă s-au chinuit foarte mult în această perioadă. La fel se poate spune și despre cei care au trecut prin zonă.
Fostul primar general a reiterat că Nicușor Dan și echipa sa au refuzat să folosească pasajul.
„Credeţi că bucureştenii uită că acest pasaj era aproape gata acum trei ani şi ceva, iar echipa domnului Dan împreună cu domnia sa au refuzat să folosească.
Cei din Sectorul 2 din acea zonă cu siguranţă nu uită pentru că s-au chinuit foarte mult în aceşti trei ani. A fost trafic îngrozitor, a fost poluare şi nu doar cei din Sectorul 2 şi cei care traversează zona respectivă. Nu ai cum să uiţi trei ani de coşmar. Poate să îşi pună domnul Nicuşor Dan şapte coperţi pe Facebook, oricum a guvernat de pe Facebook, nu în realitate”, mai spune Gabriela Firea.
Pasajul, deschis pe 7 septembrie
Amintim că, pe data de 7 septembrie, primarul Nicușor Dan anunța deschiderea Pasajului Doamna Ghica.
Săptămâna trecut, primarul general al Capitalei spunea că sunt firme care se țin de cuvânt în România, atunci când primăria plătește.
Tot atunci, el a reamintit că cea mai importantă lucrare de infrastructură este modernizarea liniilor de tramvai.
Nu în ultimul rând, el a mai spus că bucureștenii vor avea parte de:
- 100 de autobuze electrice
- 100 de troleibuze
- și 100 de tramvaie
„Podul Doamna Ghica e o parte şi marea lui utilitate se va vedea când o să avem întreg inelul median, e parte din alte lucrări de infrastructură pe care le facem, cele mai importante din această perioadă fiind modernizarea liniilor de tramvai şi am semnat raportul Comisiei de atribuire pentru şase din cele 11 pentru care s-au depus oferte. Suntem într-o fază avansată cu înnoirea flote, 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze în plus faţă de cele 100 de tramvaie. Toate astea pentru a aduce ceea ce fac oraşele occidentale de mult timp, a încuraja oamenii să folosească transportul în comun”, a afirmat Nicuşor Dan.