Pasajul rutier de la Piaţa Sudului va fi terminat şi redat integral circulaţiei până la data de 28 iulie - au dat asigurări reprezentanţii asocierii Astaldi-Euroconstruct Trading 98, într-o întrevedere cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
Potrivit unui comunicat al PMB, în cadrul întâlnirii, care a avut loc joi, constructorul a promis că îşi va redimensiona corespunzător forţa umană şi echipamentele pentru a finaliza pasajul la termenul menţionat.
"Vreau să fie clar pentru toată lumea că acesta este ultimul termen pe care îl accept! Trebuie să înţelegeţi că finalizarea acestui pasaj nu este doar o provocare pentru mine, ci şi o responsabilitate pe care o avem cu toţii faţă de bucureştenii care locuiesc în zonă sau tranzitează intersecţia de la Piaţa Sudului. De aceea vă cer să luaţi toate măsurile necesare pentru a nu mai exista întârzieri în derularea lucrărilor", a declarat Firea, conform comunicatului citat.
Edilul şef al Capitalei i-a cerut constructorului să demareze de urgenţă procedurile de comandă a materialelor şi echipamentelor necesare finalizării pasajului, având în vedere că acestea trebuie importate.
Firea a informat, totodată, că responsabilii Unităţii de Implementare a Proiectului din cadrul Primăriei Capitalei vor monitoriza permanent lucrările pentru a se asigura că se respectă obligaţiile asumate prin contract, iar raportările scriptice corespund cu realitatea din teren.
În prezent, se circulă prin pasajul de la Piaţa Sudului pe câte un fir pe sens.
Pasajul Rutier Piaţa Sudului este o lucrare care asigură fluidizarea traficului pe direcţia inelului principal şi pe arterele adiacente inelului median al municipiului Bucureşti şi presupune realizarea unui pasaj subteran pe direcţia Calea Văcăreşti – str. Niţu Vasile, cu câte două benzi de circulaţie pe sens, a patru pasaje pietonale, refacerea liniei de tramvai, lucrări de modernizare a carosabilului, a utilităţilor etc. Agerpres