Au fost onoraţi în cadrul ceremoniei de la MAE Ilie Năstase, Constantin Chiriac, Nadia Comăneci, Helmuth Duckadam, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dumitru Prunariu, Dan Puric, Dinu Săraru, Nicolae Voiculeţ şi Elisabeta Lipă.
Aceste personalităţi au fost desemnate drept 'ambasadori ai turismului românesc', în cadrul proiectului 'România promovata prin valori', iniţiat de fostul ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism Maria Grapini.
La ceremonie au participat, alături de şeful diplomaţiei române, ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, şi fostul ministru al Turismului Maria Grapini.
'Vă exprim încă o dată tot respectul şi aprecierea noastră sinceră pentru ceea ce aţi făcut de-a lungul anilor şi continuaţi să faceţi – un lucru extrem de important pentru imaginea României şi pentru interesul României şi al românilor, care trebuie respectaţi şi trebuie apreciaţi pentru ceea ce sunt cu adevărat şi pentru valoarea acestei naţiuni. (…) Acest paşaport nu este un simplu act de identitate naţională atunci când vă deplasaţi în străinătate, e un simbol naţional şi repetă încă o dată stima, preţuirea şi respectul nostru pentru tot ceea ce faceţi dumneavoastră', a afirmat ministrul Corlăţean în cadrul ceremoniei. El i-a mulţumit şi fostului ministru Grapini, care a avut ideea acordării acestor paşapoarte.
'Vreau să mulţumesc doamnei ministru Grapini de a fi avut această idee la care şi Ministerul Afacerilor Externe s-a asociat', a spus Corlăţean.
În numele personalităţilor care au primit paşapoarte diplomatice, Dan Puric le-a mulţumit oficialilor pentru acest gest.
'Este onorant şi pentru noi, ca artişti şi ca sportivi de performanţă, şi pentru Ministerul de Externe că, într-un fel, oamenii care au muncit şi au ţinut aşa România profundă cât au putut, iată, au fost scoşi la suprafaţă printr-un gest al instituţiei', a spus Puric.