Comisia Europeană a propus miercuri, 17 martie, introducerea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie în UE, transmite executivul comunitar. Măsura este menită să faciliteze călătoria în condiții de siguranță pe timp de pandemie.
Va fi introdus pașaportul COVID?
Conform măsurii propuse de Comisia Europeană, adeverinţa electronică verde va constitui dovada că deţinătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecţiei cu noul coronavirus sau s-a vindecat de infecție.
Adeverinţele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, şi vor include un cod QR care să le garanteze securitatea şi autenticitatea. Comisia Europeană va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverinţele pot fi controlate în întreaga UE şi va sprijini statele membre în ceea ce priveşte punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverinţelor.
Responsabilitatea de a decide ce restricţii pot fi eliminate
Statele membre au în continuare responsabilitatea de a decide ce restricţii în materie de sănătate publică pot fi eliminate pentru călători, dar vor trebui să aplice aceste derogări în acelaşi mod călătorilor care deţin o adeverinţă electronică verde.
„Adeverinţa electronică verde oferă o soluţie la nivelul UE pentru a garanta faptul că cetăţenii UE beneficiază de un instrument digital armonizat menit să sprijine libera circulaţie în UE. Acesta este un mesaj pozitiv, care vine în sprijinul redresării economice.
Principalele noastre obiective sunt acelea de a oferi un instrument uşor de utilizat, nediscriminatoriu şi sigur, care să respecte pe deplin protecţia datelor. Şi depunem în continuare eforturi în direcţia convergenţei internaţionale cu alţi parteneri”, a declarat Vera Jourova, vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă.
Nu va constitui o condiţie prealabilă pentru libera circulaţie
„Deţinerea unei adeverinţe electronice verzi nu va constitui o condiţie prealabilă pentru libera circulaţie, iar persoanele care nu deţin o astfel de adeverinţă nu vor face nicidecum obiectul unor discriminări. O abordare comună la nivelul UE ne va ajuta nu numai să restabilim treptat libera circulaţie în interiorul UE şi să evităm fragmentarea, ci va fi şi o şansă de a exercita o influenţă asupra standardelor mondiale şi de a da un exemplu, întemeindu-ne pe valorile noastre europene, cum ar fi protecţia datelor”, a afirmat la rândul său comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.
Adeverinţa electronică verde va acoperi trei tipuri de adeverinţe – adeverinţele de vaccinare, adeverinţele privind testarea pentru SARS-CoV-2 (prin teste RT-PCR sau teste antigenice rapide) şi adeverinţele pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.
Ele vor fi eliberate în format digital sau pe suport de hârtie, ambele urmând să aibă un cod QR care va conţine informaţii esenţiale necesare, precum şi o semnătură digitală care să ateste autenticitatea adeverinţei.
Comisia va institui un portal şi va sprijini statele membre să dezvolte programe informatice pe care autorităţile să le poată utiliza pentru a verifica toate semnăturile de pe adeverinţe în întreaga UE. Datele cu caracter personal ale deţinătorilor de adeverinţe nu sunt transmise către portal şi nu sunt păstrate de statul membru care efectuează verificarea, precizează Bruxellesul.
De asemenea, adeverinţele vor fi disponibile gratuit, în limba sau limbile oficiale ale statului membru emitent, precum şi în limba engleză.
În cazul în care un stat membru continuă să le solicite deţinătorilor unei adeverinţe electronice verzi să stea în carantină sau să efectueze un test, statul respectiv trebuie să notifice CE şi toate celelalte state membre şi să îşi argumenteze decizia de a fi luat astfel de măsuri.
Adeverinţele vor include un set limitat de informaţii
Adeverinţele vor include un set limitat de informaţii, cum ar fi numele, data naşterii, data eliberării, informaţii relevante cu privire la vaccin, test sau vindecare şi un identificator unic al adeverinţei. Aceste date pot fi verificate numai pentru a confirma şi a verifica autenticitatea şi valabilitatea adeverinţelor.
Adeverinţele electronice verzi vor fi valabile în toate statele membre ale UE, iar Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia vor putea recurge la ele. Aceste adeverinţe ar trebui să li se elibereze şi cetăţenilor ţărilor terţe care îşi au reşedinţa în UE şi vizitatorilor care au dreptul de a călători în alte state membre.
Sistemul de adeverinţe electronice verzi este o măsură temporară, ea urmând să fie suspendată de îndată ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara sfârşitul urgenţei la nivel internaţional în domeniul sănătăţii cauzate de COVID-19.
Pentru a fi gata până la vară, această propunere trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European şi de Consiliul UE.
În paralel, statele membre trebuie să pună în aplicare cadrul de încredere şi standardele tehnice, convenite în cadrul reţelei de e-sănătate, pentru a asigura punerea în aplicare la timp a adeverinţelor electronice verzi, interoperabilitatea acestora şi respectarea deplină a protecţiei datelor cu caracter personal. Obiectivul este ca lucrările tehnice şi propunerea să fie finalizate în lunile următoare.
Sursa foto: Dreamstime