Partea de elaborare a procedurii de dare în administrare a Parcului Natural Văcăreşti va mai dura cel puţin o lună, dar o viziune cu privire la acesta ar putea fi gata peste 6 luni sau un an, a declarat, joi, ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, la acţiunea de ecologizare desfăşurată în Parcul Natural Văcăreşti.
"Oamenii pot să vină de acum să viziteze. Ea nu este amenajată în sensul de a fi zonată. Toate lucrurile acestea se fac printr-un plan de management pe care îl vor elabora cei care vor câştiga administrarea acestei zone. În cât timp? Partea de elaborare a procedurii de dare în administrare, pentru că trebuie să urmăm toate procedurile legale, va mai dura probabil cel puţin o lună şi din clipa în care se semnează un contract cu câştigătorul, contractul se semnează pe 10 ani, ei apoi trebuie să facă nişte studii ştiinţifice, să determine zonarea. Deci mă aştept ca între şase luni şi maxim un an să existe o viziune detaliată", a spus Cristiana Paşca Palmer.
În acest moment, a fost instituită pază mobilă temporară de la Apele Române, respectiv doi angajaţi pe schimb patrulează pe marginea parcului. Ministrul a explicat că ulterior se va organiza o licitaţie pentru încredinţarea acestui serviciu unei firme de specialitate.
"Una dintre condiţiile celor care aplică este să aibă bani sau să aibă capacitatea să mobilizeze bani. Societăţile comerciale nu sunt eligibile să aplice, să ia în custodie sau în administrare arii protejate", a declarat Cristiana Paşca Palmer, precizând că o soluţie ar fi luarea în administrare de către Primărie în parteneriat cu ONG-urile.
Potrivit ministrului, acţiunea de ecologizare a fost demarată în urmă cu câteva săptămâni şi au fost strânse 2.200 de metri cubi de gunoi cu excavatoare şi utilaje mari.
În data de 16 mai 2016, acumularea Văcăreşti a fost declarată, prin Hotărâre a Guvernului, parc natural, instituindu-se, astfel, regimul de arie naturală protejată.
Parcul natural Văcăreşti se întinde pe o suprafaţă de 186 de hectare, iar în ultimii 22 de ani în acest areal s-a format un ecosistem acvatic cu întinderi de mlaştini, ochiuri de apă, stufăriş, perdele de trestie şi stuf. De asemenea, în zonă au fost identificate specii din mai multe grupe, respectiv: mamifere, păsări, reptile şi amfibieni, faună piscicolă cu peste 90 de specii.
În Europa, singura astfel de zonă umedă urbană este Wetland Centre din Londra, care se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 40 de hectare.
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în parteneriat cu Let's Do It, Romania! a organizat, joi, o acţiune de ecologizare, cu sute de voluntari, în Parcul Natural Văcăreşti. La eveniment a participat şi premierul Dacian Cioloş.
AGERPRES