Conform definiției, Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere este o companie de ordin strategic, care participă la consolidarea unui sistem național de transport echilibrat şi modern, adaptată cerințelor unui management performant. Și, chiar dacă nouă ni se pare că ritmul e prea lent, CNAIR își dă silința să ducă lucrurile înainte.
Ca administrator al infrastructurii rutiere naționale, CNAIR se ocupă de întreținerea rețelei de drumuri existente în timp ce prioritizează și planifică viitoarele proiecte de infrastructură.
Despre profit și investiții
Cifra de afaceri a CNAIR anul acesta este de 1,6 miliarde de lei, cu un profit de circa 750 de milioane de lei. De asemenea, în anul 2021, s-au investit peste cinci miliarde de lei. Mai trebuie spus și că, în 2020, au fost deschiși traficului 60,6 km. Cât privește ziua de mâine, potrivit estimărilor pentru anii 2022-2024, , valoarea estimată pentru investitii este de 9.639.242 mii lei, 97% având ca sursa de finanțare „Proiecte cu Finanţare din Fonduri Externe Nerambursabile aferente Cadrului Financiar 2014-2020”.
Fizic, investițiile de anul acesta au mers către drumul expres Craiova-Pitești, podul suspendat peste Dunare (în zona Brăila), autostrada de centură Bucuresti Sector Centura Sud, pregătirea proiectului de Autostrada Sibiu-Pitești și constructia sectiunilor 1,4 și 5, construcția Autostrăzii Sebeș – Turda, constructia autostrăzii Câmpia Turzii – Ogra-Târgu Mureș, autostrada Transilvania, sectiunea Nușfalău – Biharia, inclusiv drumul de legătură cu municipiul Oradea și secțiunea Nădășelu-Poarta Sălajului, varianta de ocolire Bacău și varianta de ocolire Satu Mare.
Un an dificil
În 2021, am aflat că CNAIR a întreprins o acțiune amplă de monitorizare a proiectelor aflate în diferite stadii de execuție, pledând pentru o bună mobilizare în șantiere, astfel comprimând, cu respectarea termenilor tehnici și legali, perioada contractuală aferentă execuției proiectelor de infrastructură invocate. Evident, aici, s-a încercat peîntâmpinarea diferitelor probleme, din care cea mai cunoscută este creșterea prețurilor la materialele de construcții.
Datorită acesteicreșteri, majoritatea antreprenorilor au făcut solicitări de actualizare a unor prețuri din contracte. De altfel, atunci când CNAIR s-a întâlnit cu președintele INS a fost analizată modalitatea de actualizare a indicilor statistici care trebuie să aibă în vedere creșterile reale ale prețurilor la materialele de construcții. În acest proces, CNAIR a susținut aât inițiativele antreprenorilor de a folosi materiale de construcții produse în România cât și planurile de sporire capacitatea de a produce aceste materiale.
Dezvoltarea internă a pieţei materialelor de construcţii este un proces complex care ține de buna colaborare dintre Guvern și mediul antreprenorial, CNAIR aducând un aport, atunci când se cere acest lucru, în a oferi expertiza necesară procesului legislativ. Se cunoaște faptul că acest lucru a condus la adoptarea unei ordonanțe pentru a putea ajusta contractele de lucrări publice cu scumpirile materialelor de construcții.