Paște 2024. Există mai multe metode prin care se poate găti o friptură de miel perfectă.
Iată mai jos mai multe detalii și rețete prin care aceasta vă iese fragedă și suculentă.
Rețetă friptură de miel la cuptor cu cartofi
1 pulpă de miel (preferabil pulpa din spate)
2 kg cartofi noi
6-7 căței mari de usturoi
1 pahar mare de vin alb
1 cană de apă
50 ml ulei de măsline sau floarea-soarelui
2-3 crenguțe de rozmarin (opțional)
2-3 crenguțe de maghiran proaspăt (opțional)
sare
piper
Mod de preparare: Se spală foarte bine pulpa de miel și se șterge cu un șervet de bucătărie. Se curăță usturoiul și se taie în bastonașe. Cu ajutorul unui cuțit ascuțit, se înțeapă pulpa de miel din loc în loc. Acest procedeu se face pe ambele părți. În găurile formate se introduce usturoiul. Bucata de carne trebuie unsă cu ulei, frecată cu sare și piper. Apoi, se așează într-o tavă unsă și ea cu ulei.
Se adaugă în tavă paharul de vin și cana de apă. Se mai pun câteva crenguțe de rozmarin și maghiran. Se acoperă tava cu folie de aluminiu și se introduce în cuptorul preîncălzit. După primele 30 de minute, se scoate tava și se întoarce friptura de miel pe partea cealaltă. Se acoperă la loc și se mai coace încă 30 de minute.
Se scoate din nou tava, se întoarce friptura și se adaugă cartofii noi, spălați bine, dar necurățați. Tot acum se mai adaugă câteva crenguțe de rozmarin și maghiran. Tava se acoperă din nou și se mai lasă în cuptor încă 30 de minute. După cele 30 de minute, se scoate foaia de aluminiu și se mai lasă friptura de miel la rumenit pentru încă 20-30 de minute.
Rețetă friptură de miel la tigaie, cu ceapă și usturoi verde
Ingrediente:
2 kg carne de miel
3 bucăți de ceapă verde sau albă
5 fire de usturoi verde sau 5 căței de usturoi simplu
3 foi de dafin
Cuișoare pentru a neutraliza mirosul specific al mielului
50 ml ulei de floarea-soarelui
Sare și piper, după gust
Mod de preparare: Carnea de miel se porționează și se spală bine. Se pune într-o oală mare și se acoperă cu apă. Se adaugă foile de dafin și cuișoarele. Se lasă să fiarbă la foc mic aproximativ o oră, până când carnea este fiartă și se poate tăia ușor cu un cuțit. După ce s-a fiert, carnea se scoate din oală și se lasă la scurs. După ce s-a răcit, se încinge uleiul într-o tigaie mare. Se adaugă bucățile de miel și se rumenesc pe toate părțile.
Între timp, se pregătește ceapa. Se curăță, se spală și se taie julien. După ce carnea s-a rumenit frumos, se adaugă ceapa în tigaie și se amestecă ușor. Când ceapa își schimbă culoarea și devine aurie, se adaugă sare și piper. Apoi se toarnă în tigaie un polonic de apă în care ați fiert carnea de miel. Se adaugă usturoiul verde tocat sau usturoiul simplu pisat.
Se amestecă ușor și se oprește focul. Tigaia se acoperă cu un capac și se lasă să se pătrundă aproximativ 15 minute. Friptura de miel se poate servi cu orice fel de garnitură preferată.
Friptură de miel – rețetă dietetică
Ingrediente:
o bucată de carne de miel
usturoi
sare și piper
condimente: oregano, rozmarin, busuioc, mentă (uscate sau proaspete)
1-2 pahare de vin alb
Mod de preparare: Se spală bucata de carne și se șterge. Se porționează și se fac crestături în care se introduc feliuțe de usturoi. Pulpa de miel sau coastele de miel se masează cu sare și piper negru. Apoi se presară oregano, rozmarin, busuioc și mentă tocată din belșug. Se unge tava cu ulei și se așează friptura de miel. Peste carne se toarnă un pahar sau două de vin alb sec.
Se acoperă tava cu folie de aluminiu și se introduce la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 40 de minute. După 40 de minute, se scoate folia și se unge friptura de miel cu sosul din tavă folosind o pensulă.
Se continuă coacerea în cuptor pentru încă cel puțin o oră. În minutele următoarea, bucata de friptură de miel va forma o crustă frumoasă. Când este gata, se scoate din cuptor. Se servește cu sos de iaurt, castraveți și usturoi.
Rețetă friptură de miel în stil libanez
Ingrediente:
carne de miel porționată
700 ml iaurt gras
o lămâie
o lingură de coriandru boabe, zdrobit
4-5 căței de usturoi
sare
piper
ulei de măsline
Mod de preparare: Se spală bucata de carne de miel, se curăță de pieliță și grăsimi, apoi se șterge cu un șervet. Într-un blender, se macină coaja de lămâie, coriandrul și usturoiul. Într-un vas, se amestecă iaurtul cu amestecul de condimente și lămâie, sare, piper, zeamă de lămâie și puțin ulei de măsline.
Sosul obținut are un gust deosebit și poate fi păstrat într-un borcan pentru a fi servit alături de friptura de miel.
Bucățile de carne se pun în pungi sau într-o pungă mai încăpătoare împreună cu sosul de iaurt rămas. Pungile se leagă și se lasă peste noapte la frigider. A doua zi, se scoate carnea și se așază într-o tavă.
Se stropește cu puțin ulei de măsline, apoi se introduce în cuptorul preîncălzit la 190 de grade Celsius pentru aproximativ o oră. Când friptura este frumos rumenită și o scobitoare introdusă în carne intră cu ușurință, friptura este gata.