Cât va costa carnea de miel anul acesta?

Mai avem puțin peste o lună până la Paștele ortodox (și cel Catolic, pentru că anul acesta ambele pică pe 20 aprilie), iar românii încep deja să calculeze cât va costa carnea de miel pentru masa de sărbători.

Fermierii anunță creșteri de preț, cauzate de scumpirea furajelor și de efectele pestei micilor rumegătoare, însă recomandă consumatorilor să cumpere direct de la fermă, evitând adaosurile magazinelor.

Potrivit lui Ionică Nechifor, crescător de ovine și director al Stațiunii de Cercetare Popăuți, prețul la producător va fi mai ridicat față de anii trecuți, dar fără creșteri exagerate. Acesta a explicat că un kilogram de carne de miel va costa aproximativ 22 de lei în viu și 35-38 de lei în carcasă.

Fermierul le recomandă consumatorilor să cumpere carnea de miel direct de la fermă, unde prețul este mai rezonabil și unde se evită adaosurile impuse de comercianți.

De asemenea, el a precizat că Stațiunea de Cercetare stabilește prețul de producție în funcție de costurile de îngrijire a animalelor și că, în acest an, acesta nu va depăși 22 de lei/kg în viu și 35-38 de lei/kg în carcasă. Nechifor a subliniat că prețul final va fi reglat de cerere și ofertă pe piață.

„Eu le recomand consumatorilor să se îndrepte la poarta fermei, pentru acolo prețul e mai rezonabil și reducem din timpul și din riscurile care există. (…) Vizavi de preț, noi ca Stațiune de Cercetare întotdeauna facem prețul de producție.

Dincolo de prețul de producție este piața, unde prețul se reglează în funcție de cerere și ofertă. Anul acesta, dacă ne raportăm la ce costuri am avut pe îngrijirea animalelor pe perioada sezonului de iarnă, prețul crește, dar nu va depăși 24 de lei/kg în viu. (…)

La ce se întâmplă la ora actuală în România, dincolo de prețul de producție, nu va depăși 22 de lei/kg în viu, iar prețul pe carcasă raportat la randament va fi undeva între 35-38 lei/kg”, a explicat Ionică Nechifor pentru Agro TV.

carne de miel
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Fermierii sfătuiesc românii să cumpere direct de la sursă

Conform Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), sacrificarea mieilor se va desfășura fără restricții suplimentare față de anii precedenți.

Vicepreședintele ANSVSA, Ioan Oleleu, a declarat că, în perioada sărbătorilor de Paște, mieii se vor sacrifica și comercializa în aceleași condiții ca în anii trecuți. Acesta a precizat că procesul se va desfășura în exploatații, în unități de abatorizare și în unități specializate de comercializare a cărnii, fără modificări față de regulile deja existente.

„În perioada sărbătorilor de Paști se vor sacrifica fără restricții, se vor comercializa pentru sacrificare, se vor sacrifica așa cum s-a procedat și anul trecut, pentru că vorbim de un consum direct, adică sacrificarea mielului din exploatație în unitatea de abatorizare, cu posibilitatea de valorificare directă sau în unități specializate de comercializare a cărnii.

Nu vor fi restricții în plus față de anii trecuți în ceea ce privește sacrificarea mieilor de Paște”, a declarat Ioan Oleleu, vicepreședinte ANSVSA.

Pentru a evita costurile suplimentare impuse de magazine și intermediari, crescătorii de ovine recomandă să achiziționăm carnea de miel direct de la fermă. Aceștia susțin că această metodă le oferă consumatorilor un preț mai bun, iar producătorii își pot vinde marfa mai rapid și mai avantajos.