Trei din patru români din mediul urban vor sta acasă de Paște

Trei din patru români din mediul urban plănuiesc să petreacă Paştele acasă, cu familia sau prietenii, se arată într-un studiu al iSense Solutions.

 

‘Pentru majoritatea românilor, Paştele reprezintă un prilej de a petrece timp împreună cu familia (76%) şi de a se bucura de tradiţii (69%), în timp ce 20% văd această sărbătoare ca pe o ocazie de a se distra cu prietenii. În ceea ce priveşte vacanţele de Paşte, 8% dintre românii din mediul urban au în plan să călătorească undeva în România, în timp ce 4% s-au pregătit pentru o vacanţă în străinătate’, se arată în document. 

55% dintre românii din mediul urban consideră Paştele cea mai importantă sărbătoare religioasă din an. 

‘În acelaşi timp, 64% dintre români îl văd ca pe o sărbătoare veselă, iar weekend-ul prelungit cu încă o zi anul acesta oferă şi un context favorabil pentru relaxare’, a afirmat Traian Năstase, managing partner, iSense Solutions. 

Potrivit studiului, jumătate dintre români consideră că această sărbătoare îi împinge să cheltuiască prea mulţi bani, iar 33% sunt de părere că petrec prea mult timp în magazine pentru cumpărături în această perioadă. 

‘Cu toate acestea, 22% îşi planifică cheltuielile astfel încât să economisească din timp bani pentru această sărbătoare, 7% rezervă din timp o călătorie în ţară sau în străinătate pentru vacanţa de Paşte, iar 76% cumpără alimentele şi băuturile necesare cu cel puţin 2-3 zile înainte de sărbătoare. Pregătirea mesei de Paşte reprezintă responsabilitatea întregii familii pentru 35% dintre români, doar a cuplului pentru 44% dintre români, în timp ce doar 3% vor merge la restaurant şi 1% vor apela la servicii de catering. De asemenea, pentru 13%, altcineva din familie (părinţi, rude) va pregăti masa specifică acestei sărbători’, menţionează sursa citată. 

În ceea ce priveşte preparatele preferate, 64% dintre români pregătesc mâncare tradiţională românească (friptură de miel, ouă roşii, drob etc.), 33% vor combina preparatele tradiţionale cu cele moderne (gourmet, vegan etc.), în timp ce doar 3% vor pune pe masă doar produse moderne (gourmet, vegan etc.). 

Studiul mai arată că 45% dintre românii din mediul urban consideră că se găteşte prea multă mâncare care nu se consumă şi se aruncă, iar 46% se gândesc în preajma Paştelui mai mult la persoanele care au nevoie de ajutor financiar sau spiritual. 

Cercetarea a fost realizată online de compania iSense Solutions pe un eşantion de 500 de respondenţi din mediul urban. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani din mediul urban din România. Gradul de eroare a fost de plus/minus 4,38%, la un nivel de încredere de 95%. 

 AGERPRES