Economia arată aidoma modului în care a crescut – ca o gogoaşă. Cu alte cuvinte, nu ţine de foame mult timp, are valoare nutritivă scăzută şi cade greu la stomac.
În cursa cu alte ţări ale lumii pentru atragerea de noi investiţii şi dezvoltare economică, România a pierdut ultimul an bătând pasul pe loc, potrivit unui raport dat publicităţii săptămâna trecută. Studiul, produs de Forumul Economic Mondial, clasează economiile lumii în funcţie de competitivitatea lor. Prestigioasa instituţie defineşte competitivitatea ca ansamblul de politici, factori şi instituţii care determină nivelul de prosperitate pe care o economie îl poate atinge. Cu un guvern liberal la cârmă, România a pierdut în 2007 un loc în acest clasament, faţă de anul anterior, clasându-se pe locul 74 între 131 de ţări. Ne-a tras la fund o combinaţie cunoscută de frâne cu care România se confruntă, se pare, dintotdeauna: infrastructura proastă, instabilitatea mediului politic şi de reglementări, birocraţia şi corupţia. Au mai contribuit o forţă de muncă nu numai prost pregătită pentru realitatea economică actuală, dar şi cu proaste obiceiuri, cum ar fi chiulul sau randamentul scăzut. Surprinzător însă, fiscalitatea este elementul cel mai dăunător competitivităţii economiei româneşti: studiul conchide că taxele din România sunt şi prea mari, şi impuse prin reguli prost gândite. Benefică în sine, cota unică nu a putut face miracole în lipsa altor măsuri complementare.
În UE, România se află pe penultimul loc în clasamentul în cauză, doar înaintea Bulgariei – o ţară cu o populaţie de trei ori mai mică şi jumătate din suprafaţa noastră. Altfel spus, suntem ultimii în raport cu pieţe la fel de mari sau mai mari. În contextul unei perioade de creştere economică de şapte ani, stagnarea României într-un astfel de studiu indică absenţa schimbării în bine a unor factori care vor permite dezvoltarea pe termen lung a ţării. Da, economia a crescut, dar în baza consumului, pe fondul expansiunii pieţelor emergente la nivel global, şi provenind de la o bază foarte joasă. Cu alte cuvinte, am crescut într-un mediu în care era aproape imposibil să nu o facem. Această creştere s-a produs de o manieră superficială şi, inevitabil, efemeră, cu preţul unor dezechilibre şi carenţe care ne vor costa în viitor.
Aşa cum o atestă şi miile de emigranţi plecaţi în Spania, Italia şi nu numai, faptul că nu am devenit mai competitivi în raport cu alte ţări denotă incapacitatea României de a pune bazele unei economii care să le asigure cetăţenilor săi un trai din ce în ce mai bun. Miliardele de euro trimise de aceşti oameni înapoi acasă au mascat, cu alte cuvinte, subdezvoltarea economică de care ei au fugit. Nici viitorul nu se anunţă mai vesel – există riscul să alunecăm atât de rapid, încât stagnarea să pară o veste bună. Un raport recent al Economist Intelligence Unit identifică o serie de factori de risc de care actualul guvern nu pare să ia seamă: o politică fiscală neglijentă, riscuri inflaţioniste, un nivel scăzut al investiţiilor în cercetare şi un mediu de afaceri nereformat. În concluzie, degeaba ne mândrim cu o creştere economică fulminantă şi cu intrarea în UE. Economia arată aidoma modului în care a crescut – ca o gogoaşă. Cu alte cuvinte, nu ţine de foame mult timp, are valoare nutritivă scăzută şi cade greu la stomac.
Andrei Postelnicu, Analist
