Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a declarat după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale privind OUG nr. 27, că întreaga conducere ICR va demisiona joi, scrie Mediafax.
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis astăzi, cu majoritate de voturi, că este constituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care Institutul Cultural Român a trecut din subordinea Administraţiei Prezidenţiale în cea a Senatului. Judecătorii au respins sesizarea de neconstituţionalitate a Avocatului Poporului a OUG 27 /2012 privind unele măsuri în domeniul cultural, decizia fiind definitivă şi general obligatorie.
Aspectul sesizat de Avocatul Poporului este cel al caracterului de urgenţă, Curtea Constituţională distingând între decizia politică şi caracterul de urgenţă, pe care l-a considerat legitim, a explicat Patapievici pentru Mediafax.
Cei din conducerea ICR rămân "în acelaşi cadru" şi vor demisiona joi, după "rezolvarea câtorva chestiuni de gestiune punctuală, legată de reducerea severă a bugetului" institutului, a adăugat preşedintele ICR.
Ministerul Finanţelor a informat ICR că vor fi operate o serie de modificări, incluzând reducerea bugetului institutului cu 14,5 milioane de lei. Ministerul a cerut ca ICR să se încadreze în restul sumei prevăzute în bugetul aprobat la sfârşitul anului trecut, respectiv în 28,5 milioane de lei. Cum instituţia a cheltuit sau angajat în proiecte aflate în derulare suma de 29 de milioane de lei, până la sfârşitul anului, aceasta ar trebui să funcţioneze cu minus 500.000 de lei, pentru a respecta cererea Ministerului Finanaţelor, scrie Mediafax.