Patriarhul Daniel, anunț trist pentru toată România: O mare tragedie pentru această comunitate

Patriarhul Daniel

SURSA FOTO: Inquam Photos, Cornel Putan

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit miercuri, 1 noiembrie 2023, despre emanciparea romilor din România și despre „anii celui de-Al Doilea Război Mondial, care au însemnat o mare tragedie pentru această comunitate urgisită”.

Patriarhul Daniel, mesaj special pentru comunitatea romă din România

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis miercuri, 1 noiembrie 2023, un mesaj special comunității rome din România, cu ocazia lansării volumului „Evoluţia statutului minorităţii rome în România.

O analiză a participării romilor la viaţa politică românească în perioada 1990-2003”, elaborat de Gheorghe Ivan, primul demnitar rom din Guvernul României în perioada post-decembristă. Evenimentul a avut loc la Sala „Drepturilor Omului” de la Palatul Parlamentului, fiind organizată de către Asociaţiei Partida Romilor „Pro-Europa”.

În mesajul său, Patriarhul Daniel a vorbit despre istoria participării Bisericii Ortodoxe Române la emanciparea romilor. El a reamintit contribuţiile unor oameni, începând cu deceniul al III-lea al secolului al XIX-lea.

De exemplu, Arhimandritul Eufrosin Poteca, stareţul Mănăstirii Gura Motrului şi primul profesor român de filosofie al Academiei de la Sfântul Sava, cu studii la Pisa (Italia) şi Paris (Franța).  A reamintit și de Arhimandritul Iosafat Snagoveanul, de etnie romă, stareţul Mănăstirii Snagov şi membru al Guvernului Provizoriu de la Bucureşti, prezidat de Mitropolitul Ţării Neofit al II-lea (1840-1849), care a decretat eliberarea robilor ţigani ai boierilor, începând cu data de 10/22 iulie 1848. A vorbit și despre arhimandritul de etnie romă Calinic Constantin Şerboianu de la Mănăstirea Cernica.

Anii celui de-Al Doilea Război Mondial, o mare tragedie pentru comunitatea romă

Patriarhul Daniel a reiterat, totodată, contribuţiile avute de Patriarhul Miron Cristea la emanciparea romilor din România. A vorbit și despre anii celui de-Al Doilea Război Mondial, care „au însemnat o mare tragedie pentru această comunitate urgisită”, ca şi perioada comunistă, care „cu rare excepţii, cum a fost de exemplu împroprietărirea unui număr de aproximativ 20.000 de persoane de etnie romă în anul 1949, a fost un timp în care nu numai romii, ci şi cea mai mare parte a populaţie României a suferit o restrângere dramatică a drepturilor şi libertăţilor”.

A reamintit perioada de după Revoluția din Decembrie 1990, reflectată până în anul 2003. Din punctul lui de vedere, lucrarea scrisă de Gheorghe Ivan „a adus progrese însemnate în ce priveşte statutul minorităţii rome din România”.

„Din punct de vedere spiritual, Biserica Ortodoxă Română a fost în continuare alături de comunitatea romă, şi beneficiind şi ea de avantajele libertăţii redobândite la finele anului 1989 şi-a intensificat misiunea în mijlocul acestei etnii.

În primul rând, Biserica a oferit condiţii de şcolarizare pentru mulţi tineri romi în școlile de cântăreţi, în seminariile teologice sau la facultăţile de teologie, unii continuând studiile postuniversitare şi obţinând titlul de doctor în teologie, cum este şi în cazul Părintelui Marius Căldăraru, delegat de către noi să participe la acest eveniment, el fiind autorul unei valoroase teze de doctorat intitulată ”Particularităţile misiunii Bisericii Ortodoxe Române în comunităţile romilor căldărari”, publicată la Editura Universităţii din Bucureşti.

Cei mai mulţi dintre absolvenţii acestor instituţii de învăţământ slujesc în calitate de cântăreţi bisericeşti, diaconi sau preoţi în toate eparhiile din cadrul Patriarhiei Române, atât în comunităţi rome, cât şi în comunităţi mixte şi chiar în parohii eminamente româneşti”, a declarat, miercuri, Patriarhul Daniel, potrivit unui comunicat de presă emis de Biserica Ortodoxă Română (BOR).

Din decembrie 1989 și până acum, au fost construite mai multe biserici pentru romi

În cei 32 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, au fost construite mai multe biserici pentru romi. A fost tradusă în limba romani prima carte de rugăciuni, tipărită în anul 2006 în Arhiepiscopia Bucureştilor. În anul 2008, a avut loc imprimarea unui CD cu Sfânta Liturghie Ortodoxă în limba romani.

În anul 2011, a avut loc înființarea Departamentului Minorităţi al Sectorului de Misiune şi a Asociaţiei Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru Romi „Sfântul Moise Arapul”. În anul 2015, s-a înfiinţat un departament de catehizare a romilor, care derulează nouă proiecte sociale şi culturale.

„Mai multe eparhii desfăşoară numeroase activităţi de sensibilizare, informare şi consiliere pentru incluziunea romilor şi evitarea discriminării. Au fost angajate persoane de etnie romă în structurile de economie socială înfiinţate de unele eparhii.

Numeroşi copii romi au beneficiat în ultimii 17 ani de programele educaţionale şi de prevenire a abandonului şcolar dezvoltate de Patriarhia Română, precum ”Hristos împărtăşit copiilor” şi ”Alege Şcoala!”. În cadrul acestor programe, copiii participă şi beneficiază de diverse activităţi educative, concursuri, tabere şcolare, pelerinaje”, a adăugat Preafericitul Părinte Daniel.