Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a avut o reacție dură față de decizia luată de Sf Parascheva: Este ceva nemaiîntâlnit în istorie.

„Sfânta Cuvioasă Parascheva este prăznuită cu o anumită tristeţe, pentru că nu toţi credincioşii din ţară care ar fi dorit să fie la Iaşi au această posibilitate. (…) S-a întâmplat ceva nemaiîntâlnit în istorie. Au fost opriţi să vină la sărbătoarea ei credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi. Cu alte cuvinte, li se dă dreptul, sau se dă voie să se închine doar ieşenilor la racla sfintei, nu şi credincioşilor din ţară”, a spus Patriarhul în predica la slujba din ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, oficiată la Paraclisul istoric Sf. Gheorghe al Reşedinţei Patriarhale, care are şi hramul sfintei.

Părintele Patriarh a îndemnat, în aceste condiţii, la intensificarea rugăciunilor către Sfânta Cuvioasă Parascheva.

„Tocmai pentru că există această restricţie, trebuie să intensificăm rugăciunile noastre către Sfânta Cuvioasă Parascheva, să ne ajute, să ne izbăvească de molima aceasta, de pandemie, şi să ne dăruiască bucuria de a retrăi sărbătoarea pomenirii ei în toată frumuseţea şi plinătatea ei”, a îndemnat Patriarh Daniel, potrivit baslica.ro.

PF Daniel a arătat că Sfânta Cuvioasă Parascheva este populară în mai multe ţări, este „mult folositoare”, constituind un model demn de urmat.

„Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva se deosebeşte de toate celelalte acatiste, pentru că nu se vorbeşte despre viaţa Sfintei Parascheva, ci despre faptul că ea este mult folositoare. (…) Ea este ocrotitoarea părinţilor, a copiilor, a tinerilor, a vârstnicilor, a bolnavilor şi, în mod special, este ocrotitoarea pelerinilor. (…) Sfânta a trecut la Domnul la vârsta de 25 sau 27 de ani, deci a fost o tânără cu viaţă sfântă din copilărie şi până la moarte”, a mai spus Patriarhul Daniel.

Credincioşii ortodocşi o prăznuiesc, miercuri, în condiţiile impuse de starea de alertă, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri şi considerată ocrotitoarea Moldovei.

Din cauza pandemiei de coronavirus autoritățile au anulat tradiţionalul pelerinaj.