Patricia Ţig, la un pas de eliminare: A sărit la gâtul arbitrului! Scandal monstru la turneul de la Hua Hin!

Jucătoarea de tenis Patricia Ţig, aflată pe poziţia 106 în clasamentul WTA, se află în Thailanda, unde participă la turneul de la Hua Hin. Acolo, românca a făcut un scandal monstru în timpul meciului din turul întâi, după ce nu a fost de acord cu o decizie a arbitrului, lucru care ar fi putut-o costa o eliminare prematură din turneu.

Patricia Ţig joacă în aceste zile la turneul de la Hua Hin, în Thailanda. Românca aflată pe locul 106 mondial s-a calificat în turul al doilea după un meci istovitor, de peste două ore, împotriva chinezoaicei Yafan Wang, locul 56 mondial.

În turul 2, Patricia Ţig va întâlni o jucătoare mult mai slab clasată, Xiaodi You din China, locul 210 WTA.

Nu a fost un meci uşor pentru jucătoarea din România, iar acest lucru s-a văzut în tie-break-ul setului decisiv, când Ţig a cedat nervos şi s-a luat la ceartă cu arbitrul. Meciul a fost întrerupt timp de 5 minute, timp în care românca a avut mai multe schimburi de replici atât cu arbitrul partidei, cât şi cu supervizorul turneului, lucru care i-ar fi putut aduce o pedeapsă drastică.

Sursă foto: Digi Sport

Criză de nervi în tie-break-ul setului decisiv: Nu ştie nimic, e un dobitoc!

Arbitru: „Domnişoara Ţig a cerut challenge la ultima minge, spre partea stângă”, a spus arbitra de scaun.

Patricia Țig: „Nu, asta a fost afară. De ce? A fost atâta afară”

Arbitru: „N-am văzut asta”

Patricia Țig: „Dar verifică mingea. E atâta afară. Dar nu e greşeala mea, e greşeala ta. Vreau ca tu să schimbi decizia. E atât afară, nu a fost aproape. Haide! E treba lui (a arbitrului de tuşă – n. red.) să ştie asta. Nu, nu, verifică mingea. E greşeala ta, tu trebuie să verifici chiar acum! Cheamă supervizorul!”

Patricia Ţig a continuat cu o replică în limba română, în care a făcut referire apoi la arbitrul de tușă: „Ăsta nu ştie nimic, e un dobitoc!„, scrie digisport.ro.

În continuare, românca a cerut să vină pe teren şi supervizorul turneului şi şi-a vărsat nervii şi asupra acestuia.

Patricia Țig: „E vina lor, nu a mea. Mingea a fost afară atât. Ei nu au văzut asta, nu ştiu de ce. Nu-mi spune tu mie nimic despre regulament, în primul rând! Nu-mi spune tu mie nimic la acest turneu, bine? E punctul meu şi e greşeala voastră. Eu m-am referit la acea minge, despre care am cerut să fie verificată, nu puteam să zic că e afară şi cealaltă!”