Compania irlandeză Mivan, dezvoltatorul proiectului, a început lucrările în 2007 şi a finalizat prima etapă, cu 316 apartamente, în martie 2009. Dinu Patriciu a intrat în proiect în ianuarie 2009 prin achiziţia fondului de investiţii Fabian, care se afla în parteneriat cu Mivan.
„Etapa a doua a proiectului a fost finalizată în luna aprilie a acestui an, iar vânzările au început în iulie, când au fost semnate primele antecontracte. Până acum am încheiat peste 20 de antecontracte pentru apartamente din faza a doua şi mai avem disponibile încă 35 de unităţi din prima etapă. Mai avem disponibil un singur spaţiu comercial ce va fi ocupat în curând de o sală de fitness“, a declarat pentru Capital Diana Vasile, consultant vânzări în cadrul Private Properties, agentul exclusiv de vânzări al New Town.
Faza a doua cuprinde încă cinci blocuri cu 17 garsoniere, 152 de apartamente cu două camere, 107 cu trei camere, 21 cu cinci camere şi 27 de duplexuri. New Town a fost construit pe un teren de peste 2 hectare de Bog`Art şi finanţat de UniCredit Ţiriac Bank. Investiţia în întregul proiect a fost estimată la 80 mil. euro.
Preţurile promovate pentru aceste locuinţe au fost reduse până aproape de 1.000 de euro/mp construit, faţă de circa 1.500 euro/mp construit cât erau cele din prima etapă. Investitorul promovează la vânzare apartamentele cu două camere la un preţ de 379.999 lei (83.955 euro). Suprafaţa construită a acestor unităţi este de 84 mp, cu terasa inclusă, iar cea utilă ajunge la 58,6 mp.
„Am optat pentru afişarea preţurilor în lei la apartamentele cu două camere pentru nu fi nevoiţi să schimbăm preţurile în fiecare zi, în funcţie de fluctuaţia cursului euro, deoarece vrem să ne încadrăm în limita de TVA 5%. În plus, vânzările se fac oricum în moneda naţională“, a explicat Diana Vasile.
Dinu Patriciu a intrat puternic pe piaţa imobiliară odată cu achiziţia fondului Fabian în 2009. Acum, portofoliul DPGP este format din peste 100 de proprietăţi cu o valoare de circa un miliard de euro, în principal pe zona birourilor şi a spaţiilor comerciale, grupate în Germania şi România. Cele mai importante proprietăţi din România sunt clădirile de birouri The Lakeview, Romana Offices, Cubic Center, Banu Antonache Offices, Cascade Offices şi Baneasa Business Center.
Irlandezii de la Mivan au trecut printr-o perioadă nefastă de la începutul crizei şi până acum. După intrarea în faliment a Tiago Mall din Oradea şi stoparea tuturor planurilor de dezvoltare pe sectorul de retail, Liberty Center – mall dezvoltat de irlandezi în parteneriat cu fraţii Awdi – a intrat în incapacitate de plată şi a fost preluat luna trecută de băncile care au finanţat construcţia. New Town pare să fie mai ferit de probleme majore. Chiar dacă au existat confruntări juridice cu nişte subcontractori care au lucrat la construcţia proiectului, deocamdată New Town supravieţuieşte presiunilor crizei.