Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
În plus, au fost achitaţi ci ceillaţi 11 inculpaţi din dosar, printre care se află Sorin Roşca Stănescu, Gabriela Anghelache (fosta şefă a CNVM n.r.), Alexandru Bucşa, fost vicepreşedinte Rompetrol Group din Olanda, şi Sorin Pantiş (fost ministru al comunicaţiilor).
Dinu Patriciu a fost trimis în judecată în dosarul Rompetrol în anul 2006, fiind invinuit de manipularea pieţei, delapidare, spălare de bani sau asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Potrivit Parchetului, activitatea infracţională a inculpaţilor a fost analizată sub două aspecte: creanţa Libia (primele trei infracţiuni ale lui Patriciu, precum şi cele de care sunt acuzaţi Grama şi Bucşă) şi manipularea pieţei de capital.
Cine mai e acuzat în dosarul Rompetrol
Alexandru Bucşă este acuzat de complicitate la delapidare, complicitate la spălarea de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Petrică Grama este acuzat de complicitate la delapidare şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Florin Iulian Aldea este acuzat de complicitate la săvârşirea infracţiunii de manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, de complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Cerasela Elena Rus este acuzată de complicitate la săvârşirea infracţiunii de manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional.

Claudiu Simulescu este acuzat de complicitate la săvârşirea infracţiunii de manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Sorin Roşca Stănescu este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Sorin Pantiş este acuzat de manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Victor Eros a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului şi pentru aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Paul Gabriel Miclăuş este acuzat de favorizare a infractorului şi aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Elena Albu a fost trimisă în judecată pentru favorizare a infractorului, şi aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Gabriela Victoria Anghelache este acuzată de fals intelectual, favorizarea infractorului şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.