Fondul de investiţii Black Sea Global Properties Limited (BSGP), controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu prin Rompetrol Holding, a anunţat efectuarea unei oferte pentru preluarea companiei de investiţii Rutley European Property Limited, înregistrată în insulele Guernsey.
Dinu Patriciu oferă 6 pence pentru fiecare acţiune a Rutley, ceea ce conduce la o valoare de 12,55 milioane de lire sterline (14,6 milioane de euro) a stocului de actiuni al Rutley disponibil pentru cumpărare. Valoarea afacerilor Rutley este de 447 de milioane de lire sterline (523 de milioane de euro), cu tot cu datoriile nete care însumează 434 milioane de lire sterline (507 milioane de euro).
Potrivit anunţului făcut de BSGP, oferta înaintată reprezintă aproximativ 107% din cotaţia acţiunilor Rutley din 29 martie, de 2,9 pence pe acţiune. BSGP a achiziţionat încă din aprilie 150.000 de acţiuni Rutley pentru 4,25 pence pe acţiune.
„Lansăm oferta într-o perioadă incertă a pieţei imobiliare europene şi cred că se potriveşte atât acţionarilor care vor să rămână cu investiţia, dar şi pentru cei care caută un exit contra cash”, spune Dinu Patriciu.
Rutley deţine proprietăţi în Germania, Polonia, Ungaria şi Cehia, iar ultimul preţ al acţiunilor sale pe bursa londoneză era de 6,5 pence pe acţiune.
Patriciu a finalizat anul acesta şi tranzacţia prin care a preluat controlul asupra fondului de investiţii Fabian, pentru o sumă vehiculată a fi în jurul a 50 de milioane de euro.