Fostul antrenor al Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, a fost taxat dur de internauți după mesajul său. Ce i-au reproșat aceștia?
Patrick Mouratoglou taxat de internauți pentru mesajul său
Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep, a stârnit nemulțumirea susținătorilor jucătoarei de tenis din Constanța printr-un mesaj postat pe rețelele sociale. Această reacție a avut loc după ce el și-a reluat activitatea de antrenor full-time, colaborând cu danezul Holger Rune la turneul de la Acapulco, Mexic.
După ce Rune s-a oprit în semifinalele competiției, Mouratoglou a transmis un mesaj pe contul său oficial de Twitter care a stârnit furia fanilor Simonei Halep.
„Tenisul este o călătorie! Construim prin victorii și înfrângeri, dar construim”, a scris el.
Internauții, în special susținătorii Simonei Halep, au reacționat imediat, taxându-l pe Mouratoglou pentru modul în care a gestionat situația cu jucătoarea română. Unul dintre comentarii a fost: „Ce zici de călătoria Simonei Halep, pe care ai deraiat-o? De ce nu ai fost exclus din antrenorat?”.
Această reacție a fanilor vine în contextul în care Mouratoglou a fost criticat anterior pentru implicarea sa în incidentul cu suplimentul contaminat cu Roxadustat, care a dus la suspendarea Simonei Halep.
Cazul Simonei Halep a nemulțumit multe voci din tenis
Mulți sunt de părere că nu este corect ca doar sportivul să fie sancționat în astfel de situații. Unul dintre acești oameni este comentatorul de tenis la BBC, David Law, în vârstă de 55 de ani.
El a cerut ca Patrick Mouratoglou să fie și el sancționat, la fel ca Simona Halep. Cererea lui vine în contextul în care Patrick Mouratoglou și-a reluat colaborarea cu Holger Rune. Asta în timp ce Simona Halep nu poate juca.
„Poate a venit vremea ca atunci când jucătorii sunt testați pozitiv, antrenorii lor să fie puși în lumina reflectoarelor și să nu li se mai permită să antreneze, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Nu există astfel de reguli, Patrick poate continua să facă ce-i place, oricine îl poate angaja și nu se schimbă nimic.
Mie mi-ar fi rușine dacă aș fi într-o astfel de situație. Nu aș vrea să revin în lumina reflectoarelor până când situația ar fi rezolvată într-un mod satisfăcător”, a afirmat David Law.
De asemenea, Todd Scoullar, un jurnalist renumit din Australia, cu o experiență de 12 ani în calitate de antrenor, a avut la rândul său o reacție în legătură cu metodele îndoielnice ale Academiei Mouratoglou.
El a spus că în cazul în cazul în care se vor descoperi nereguli la celebra academie, s-ar putea desfășura o anchetă cu repercusiuni istorice.