Patrick Mouratoglou și echipa sa ar trebui să fie pedepsiți
Fosta mare sportivă Elisabeta Lipă a vorbit despre situația în care se află Simona Halep. Ea consideră că aceia care i-au recomandat sportivei să ia suplimentul contaminat cu Roxadustat, adică oamenii din academia lui Patrick Mouratoglou, ar trebui să plătească la rândul lor pentru greșeală.
Elisabeta Lipă spune cu părere de rău că, este nedrept tot ce i se întâmplă Simonei Halep, însă „nimeni dintre noi, chiar dacă se adună toată țara pentru a o ajuta, nu avem cum”.
„De obicei nu plătește numai sportivul. Avem atâtea cazuri în care unii sportivi recunosc (n.r. – dopajul). Sunt întrebați cine le-a dat substanțele: «Ai 8 ani de pedeapsă, dar o scădem dacă ne spui cine». Și ei spun. Dar când tu știi că nu ai luat nimic, pe cine să arăți cu degetul? Nu ai pe cine.
În cazul Simonei, de la preparatorul fizic la kinetoterapeut, sunt mulți care și-au adus aportul la nenorocirea asta. În mod normal și ei trebuie să plătească. Ea s-a lăsat pe mâna lor cu toată încrederea, tot sufletul. Suspiciunea nu poate plana doar asupra ei”, a afirmat Lipă la OrangeSport.
Cei care i-au dat suplimentul vor trebui să scoată bani grei din buzunare
Recent, președintele Federației Române de Tenis (FRT), George Cosac, a declarat la rândul său că cei care i-au dat suplimentul contaminat cu Roxadustat vor trebui să scoată bani grei din buzunare.
„Nu am vrut să citesc raportul, știu exact ce am vorbit cu Simona, ce caracter are. Sunt convins că TAS-ul va face dreptate într-o oarecare măsură, astfel încât suspendarea să fie cât mai mică!
Veți vedea că, în timp, toți cei ce vor fi acționați în judecată de către Simona vor avea de plătit bani grei! Este vorba de imaginea ei, câștigată cu ani de muncă asiduă, de lupte crâncene în teren cu toate celelalte adversare.
Pe ce mă bazez? Pe faptul că ea a făcut anumite declarații, nicio probă de sânge nu a fost contaminată și de aici derivă toate celelalte argumente pe care mă bazez”, a declarat acesta pentru Digisport.
Pe de altă parte, fostul șef al Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), Cristi Balaj, o îndeamnă pe Halep să dezvăluie cine a trădat-o. Balaj a mai declarat că Pașaportul biologic este greu de combătut dar cu toate astea speră ca sportiva să reușească să-i convingă pe judecătorii de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Simona Halep va face apel la decizia tribunalului Sports Resolutions
Jucătoarea română de tenis a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, potrivit anunțului făcut de ITIA. Un tribunal independent Sports Resolutions a suspendat-o pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (31 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile fin paşaportul său biologic (ABP).
Sportiva a precizat că va contesta decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.