Patrick Mouratoglou primește a doua șansă și este reprimit în echipă. Vestea i-a surprins pe fanii tenisului mondial. Antrenorul francez a avut o scurtă reacție surprinzătoare după acuzele care i s-au adus.
Patrick Mouratoglou este reprimit în echipă de către tenismenul Holger Rune
Patrick Mouratoglou, în vârstă de 53 de ani, a anunțat că va relua colaborarea cu jucătorul de tenis danez Holger Rune. Acesta are vârsta de 20 de ani și este clasat pe locul 7 în clasamentul ATP.
Antrenorul francez a declarat că a depășit orice tensiune generată de declarațiile anterioare ale danezului. El spune că este pregătit să lucreze din nou împreună.
Holger Rune și Patrick Mouratoglou au lucrat împreună timp de un an, începând din septembrie 2022 și până în septembrie 2023. Acesta a fost singurul angajament full-time al antrenorului francez după suspendarea colaborării cu Simona Halep.
Separarea nu a fost deloc plăcută. Holger și mama sa, Aneke, au făcut publice numeroase critici la adresa antrenorului din Franța.
Mouratoglou a fost informat despre cuvintele exprimate de tenismen, în seria „Break Point”. Antrenorul a avut și o reacție, împăciuitoare.
„A vorbit urât pe Netflix, a zis că ești leneș și că doar stai și privești. Acum lucrați din nou. Nu înțeleg asta”, a fost confruntat Patrick Mouratoglou.
„Oricine poate greși. Eu iert”, a răspuns fostul antrenor al Simonei Halep.
Holger Rune era considerat unul dintre cei mai bine cotați jucători din circuitul de tenis. La doar 20 de ani, el a reușit să obțină prima sa victorie într-un turneu ATP 1000, învingându-l pe Djokovici la Paris. Cu toate acestea, în ciuda începutului promițător, urmarea a fost dezastruoasă.
În timpul verii trecute, Rune a avut parte de o serie de eliminări timpurii din două turnee de tenis importante.
În plus, a suferit o accidentare gravă la spate. Această problemă l-a determinat să se retragă chiar de la începutul turneului US Open. Atât sportivul, cât și mama sa, îl consideră pe Patrick Mouratoglou responsabil pentru aceste rezultate dezamăgitoare.
Holger Rune și-a rezolvat problemele cu Mouratoglou
Tenismenul susține că a discutat cu antrenorul despre cum ar trebui să se desfășoare colaborarea și s-a convenit asupra unei configurații solide. Cei doi ar fi stabilit, împreună, cele mai bune condiții pentru performanța lui Rune. Mai ales în condițiile în care acesta este decis să ajungă în topul ATP.
„Sunt încântat să reîncep munca alături de Patrick. Cu el am obținut unele dintre cele mai mari victorii ale carierei mele de până acum. Abia aștept să atacăm împreună următoarele competiții.
Mergând mai departe, am avut discuții bune despre cum ar trebui să se desfășoare colaborarea noastră și am convenit asupra unei configurații solide. Sunt cele mai bune condiții pentru performanța mea.
Se știe că sunt hotărât să câștig titluri de Grand Slam și să ajung pe primul loc în clasamentul mondial. Aceste obiective necesită echipa potrivită de antrenori.
Uneori trebuie să încerci o varietate de lucruri pentru a afla ce funcționează și ce nu. În ultimele luni, am învățat multe despre ceea ce funcționează pentru mine și cred că Patrick este cea mai bună persoană care să conducă echipa și să mă ajute să-mi ating obiectivele”, a declarat Holger Rune, potrivit GSP.