Astfel, o parte din arhivele actuale de filme riscă nu mai fie accesibile generațiilor viitoare, așa cum s-a întâmplat cu filmele mute, care au supraviețuit doar în proporție de 10%. Pe de altă parte, și filmele de la începutul erei digitale riscă să fie pierdute pentru totdeauna, ca urmare a problemelor de formatare și de interoperabilitate.
Noile tehnologii ar permite publicului să se bucure de un milion de ore de filme europene, care în prezent sunt păstrate sub formă de role de film în arhive. Cu toate acestea, doar 1,5% din patrimoniul cinematografic european este accesibil publicului, în mod gratuit sau contra plată.
„Este ridicol că patrimoniul nostru cinematografic este invizibil în secolul XXI. Cultura este sufletul Europei, iar filmele sunt sufletul culturii. Voi face tot posibilul ca acest patrimoniu cinematografic să devină disponibil online și în 2013 voi prezenta o propunere menită să permită statelor membre și părților interesate să își unească forțele pentru ca filmele să fie accesibile online”, a declarat Neelie Kroes, vicepreședintă a Comisiei Europene.
Digitalizarea este o condiție prealabilă pentru ca filmele să devină accesibile online. În lipsa ei, cinefilii vor fi, în continuare, privați de posibilitățile oferite de mediul online. Acest lucru nu este cauzat de lipsa de interes. De exemplu, începând din 2009, două milioane de filme au fost consultate pe platforma online „Europa Film Treasures”, finanțată de UE.
Obstacolele actuale în calea digitalizării includ fondurile naționale și private limitate și complexitatea procedurii de autorizare a utilizării filmelor protejate prin drepturi de autor (atât cu privire la timp, cât și la bani).
Suedia și Regatul Unit sunt considerate drept exemple de bune practici în acest domeniu.
Comisia consideră că statele membre ar trebui să includă patrimoniul cinematografic în strategiile lor de digitalizare și în politicile privind arhivarea, ceea ce ar trebui să ducă la sporirea numărului de filme disponibile pe portalul Europeana. Trebuie să se dezvolte tehnici inovatoare de finanțare și de colectare; de exemplu, continuarea cercetării în domeniul tehnologiilor de scanare pentru filmele de arhivă ar putea duce la reducerea costurilor de digitalizare. În plus, trebuie să se amelioreze resursele, structurile și competențele necesare pentru conservarea filmelor, atât analogice cât și digitale.
Situația digitalizării patrimoniului cinematografic român este la fel de proastă, după cum spunea anul trecut fostul ministru al culturii din România, Kelemen Hunor: "România stă foarte slab și la transferul arhivei naționale de filme pe suport digital si se fac eforturi uriase pentru acest transfer, dar acesta nu se va finaliza mai devreme de șase sau șapte ani."
