Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, i-a cerut premierului Ludovic Orban să fie făcute mai multe controale preventive, dar să fie date mai puţine amenzi.
El a precizat că oamenii de afaceri au două variante: să facă mici greşeli ca să poată supravieţui sau să închidă afacerile.
”Cele mai grele momente”
Premierul Ludovic Orban şi preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, au participat, joi seară, la inaugurarea Hotelului Amfiteatru din Olimp.
Mohammad Murad a afirmat că s-a întâlnit în repetate rânduri cu premierul pentru a găsi o soluţie la problemele ridicate de pandemia de coronavirus.
”Este un moment greu, e nevoie să fim uniţi şi să dăm dovada că mediul de afaceri, sectorul economic şi politicul găsim cele mai bune soluţii pentru cei care stau acasă şi nu au venituri”, a spus preşedintele FPTR.
Mohammad Murad i-a cerut premierului să fie mai multe controale preventive şi mai puţine amenzi.
“Noi, ca oameni de afaceri, avem de ales una din cele două variante: prima, să facem mici greşeli ca să putem supravieţui şi a doua, să închidem afacerile. Vă rog, domnule prim-ministru, mai multe controale preventive şi mai puţine amenzi, pentru că chiar putem spune că oamenii de afaceri trăiesc cele mai grele momente din viaţa lor”, a mai declarat Murad, conform news.ro.
”Eu nu pot să am concediu”
Premierul Ludovic Orban a fost întrebat dacă ar veni să petreacă un sejur pe litoralul românesc, spunând: “Cu siguranţă. E mai greu să promit că la mine e mai greu cu concediul până terminăm cu pandemia şi cu pregătirea absorţiei fondurilor europene, nu pot să am concediu. Voi reveni cu mare plăcere”.
Premierul crede că atracţiile turistice din ţara noastră trebuie mai bine promovate.
“Trebuie promovare, în ansamblu, a ţării, ca destinaţie turistică şi promovarea destinaţiilor turistice care au potenţial de atracţie care există în România. Slavă Domnului, România are sute şi mii de astfel de atracţii turistice care nu sunt promovate. Şi aici va trebui în baza legii cu organizaţiile de management al destinaţiilor să existe o promovare, un parteneriat cu Guvernul a tuturor destinaţiilor turistice care au potenţial de a atrage turişti”, a explicat premierul.