Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi Asociaţia Patronală Mamaia intenţionează să înfiinţeze un Fond de promovare comun la care să contribuie hotelierii şi agenţiile de turism, pentru finanţarea unei strategii de promovare a sezonului estival 2011.
Fondul de promovare va fi constituit la Asociaţia pentru promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării.
“Promovarea este o condiţie esenţială a vânzării unei destinaţii turistice, pentru o mai bună prezentare a destinaţiei şi pentru mediatizarea largă a Ofertelor Speciale de genul ‘Înscrieri timpurii’ , ‘Zile gratuite de vacanţă’ , ‘Litoralul pentru toţi’. În condiţiile în care bugetele alocate de autorităţile publice sunt extrem de reduse, am decis să continuăm să ne bazăm pe eforturi atrase din mediul privat, ce vor fi reunite în Fondul de Promovare Litora”’, este menţionat în comunicatul celor două asociaţii.
Comisia de Turism Intern a ANAT şi patronatele hoteliere de pe Litoral au stabilit strategia Litoral 2011, în urma unor întâlniri în staţiunile Mamaia şi Neptun.
Programul “Înscrieri Timpurii 2011” va fi lansat din toamna anului 2010, au decis reprezentanţii patronatelor, pentru a oferi turiştilor români discount-uri considerabile pentru rezervarea unor vacanţe pe Litoralul românesc în 2011.
Strategia Litoral 2011 va fi lansată de Asociaţia Litoral – Delta Dunării, la Bursa Litoral, ce va avea loc în perioada 16 – 17 septembrie 2011.