Programul ”Litoralul pentru ruşi” inițiat de preşedintelui Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România, Corina Martin a stârnit nemulțumiri în rândul membrilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), care spun că nu pot susţine tarifele avansate prin acest program. Ei cer Corinei Martin să nominalizeze unităţile de cazare care au acceptat să intre în acest program.
”Ideea de a atrage turişti ruşi în România acum, când pentru ei s-a închis piaţa turcă, nu este rea, însă FPTR consideră că cei peste trei milioane de ruşi care au fost anul trecut în Antalya, majoritatea la hoteluri de 5 stele all inclusive şi la tarife care depăşesc 600-700 de euro de persoană pe sejur, nu fac parte din acea categorie care vânează ofertele de 10 euro pe noapte pe care, poate, şi le permit anumite hoteluri de la noi, dar doar în capetele de sezon”, spun reprezentanții FPTR într-un comunicat de presă.
Așadar, continuă aceștia, anunţul făcut de Corina Martin, pe piaţa rusă, a fost fără consultarea FPTR, care reprezintă şi hotelierii de pe litoral. ”Anunţul riscă să pună la îndoială seriozitatea României în relaţiile externe şi să compromită industria hotelieră de pe litoral, atunci când se va constata că marea majoritate a hotelurilor nu pot susţine tarifele avansate de preşedintele FAPT”, punctează reprezentanții FPTR.
Corina Martin a anunţat, în data de 29 ianuarie 2016, lansarea programului ”Litoralul pentru ruşi”, cu preţuri de 10 euro/noapte, în hoteluri de 4 stele.