În urma protestului „Fără haos în legislația fiscală” desfășurat ieri, delegația Patronatului Antreprenorilor Contabili din România (PACR) a avut o întâlnire esențială cu domnul ministru Marcel Boloș. Această discuție a fost organizată pe fondul nemulțumirilor profunde exprimate de mediul de afaceri românesc, determinat să solicite un cadru fiscal mai clar și mai echitabil. Reprezentanții PACR au prezentat un set de propuneri menite să sprijine dezvoltarea durabilă a economiei românești și să aducă stabilitate în legislația fiscală.
Protestul „Fără haos în legislația fiscală” și discuțiile de la Guvern și Ministerul Finanțelor s-au concretizat datorită eforturilor depuse de echipele de organizare și negociere, deci în contextul unor nemulțumiri exprimate de oameni. Nu a fost vorba de o consultare firească, voluntară a mediului de afaceri, motiv pentru care dialogul de ieri a pornit pe un fond destul de tensionat.
PACR a tras mai multe concluzii după întâlnirea cu Marcel Boloș
Demersurile din ultima perioadă au fost motivate de nemulțumirile și frustrările exprimate de contabilii români și întreg mediul de afaceri, dar au venit să sublinieze o necesitate stringentă: avem nevoie de dialog, de transparență, de colaborare strânsă între autorități și reprezentanții contribuabililor!
Deși negocierea a fost tensionată și oarecum unilaterală din partea reprezentanților ministerului, am reușit până la urmă să extragem câteva concluzii și mai departe de punctul 1 de pe lista noastră de propuneri.
Un punct esențial discutat a fost necesitatea realizării unui studiu de impact privind transmiterea facturilor de tip B2C în sistemul e-Factura. Echipa noastră de negociere a subliniat importanța acestei măsuri pentru a asigura securitatea datelor și a proteja viața privată a contribuabililor. Ministrul Boloș a confirmat că implementarea sistemului se va face în conformitate cu cele mai bune practici de securitate a datelor.
S-a abordat solicitarea PACR de a acorda credit fiscal pentru achiziția caselor de marcat
De asemenea, s-a abordat solicitarea PACR de a acorda credit fiscal pentru achiziția caselor de marcat, o măsură care ar reduce semnificativ povara financiară asupra contribuabililor și ar facilita adaptarea la noile cerințe fiscale. Ministrul Boloș a promis o analiză detaliată a impactului acestei măsuri, recunoscând necesitatea de a sprijini financiar contribuabilii în acest proces.
Revenirea la Legea Prevenirii a fost un alt subiect de maximă importanță discutat în cadrul întâlnirii. Ministrul Boloș a solicitat propuneri concrete din partea contabililor și antreprenorilor, pentru a identifica modificările necesare care să ofere claritate și să reducă presiunea asupra mediului de afaceri.
Patronatul Antreprenorilor Contabili din România și restul membrilor din echipa de negociere vor transmite punctele clare care trebuie introduse în Legea Prevenirii, pentru a asigura un cadru legislativ predictibil și favorabil dezvoltării afacerilor.
Echipa de negociere a solicitat găsirea unor soluții pentru recuperarea concediilor medicale
În ceea ce privește dialogul social și predictibilitatea legislativă, ministrul Boloș a propus întrunirea unui comitet de fiscalitate, care să se reunească trimestrial pentru a discuta eventualele modificări fiscale. Acest comitet va facilita un dialog continuu și constructiv între autorități și mediul de afaceri, permițând ajustarea periodică a politicilor fiscale în funcție de evoluțiile economice și nevoile reale ale contribuabililor.
Echipa de negociere a solicitat, de asemenea, un punct de vedere și găsirea unor soluții pentru recuperarea concediilor medicale, subiect care rămâne în analiza Ministerului Finanțelor. Ministrul Boloș și-a luat angajamentul de a analiza propunerile prezentate de PACR și echipa de negociere.
„Discuțiile de la Guvern au fost constructive, inițiativa noastră a contabililor fiind ascultată și înțeleasă. Obiectivul nostru a fost îndeplinit. În schimb, la Ministerul Finanțelor, nu am avut parte de aceeași deschidere din partea ministrului Boloș. Am părăsit sala după o oră în care nu am reușit să trecem de punctul 1, abrogarea e-TVA, pentru a respecta programul stabilit. Sunt recunoscătoare colegilor manifestanți care au ajuns la protest în condiții dificile, au protestat pașnic pe temperaturi caniculare și au arătat solidaritate și grijă față de mediul de afaceri. Ne-am unit și mergem mai departe cu demersurile noastre”, a declarat Valentina Saygo, Expert contabil, Consultant
E-TVA: Un obiectiv continuu
Deși în urma discuțiilor de ieri cu Ministerul Finanțelor nu s-a reușit abrogarea e-TVA, unul dintre principalele obiective ale protestului, în cadrul Patronatului Antreprenorilor Contabili din România ne asumăm misiunea de a continua demersurile în acest sens.
Ca reprezentanți ai societății civile, vom asigura un reminder constant pentru cei care conduc această țară că măsurile fiscale trebuie să deservească, nu să destabilizeze; să servească interesele contribuabililor, nu să destabilizeze mediul de afaceri. Această misiune continuă va fi susținută prin eforturi constante și dialog permanent cu autoritățile competente.
Deși discuțiile tensionate și contextul de nemulțumiri au au captat atenția în aceste zile, acestea au generat și aspecte pozitive semnificative. Măsurile luate fără consultare prealabilă au reușit să unească și să mobilizeze comunitatea de afaceri.
Această unitate și colaborare vor continua să se manifeste și după protest, deoarece tensiunile și frustrările nu au dispărut odată cu prima rundă de negocieri. Mobilizarea și solidaritatea tuturor celor implicați în inițiativa de protest ”Fără haos în legislația fiscală” demonstrează că, atunci când tot mai mulți reprezentanți ai mediului de afaceri își unesc forțele pentru un obiectiv comun, schimbările necesare și reale devin nu doar posibile, ci și realizabile.
Protestul „Fără haos în legislația fiscală” și întâlnirile de ieri de la Guvern și Ministerul Finanțelor sunt dovada clară a faptului că unitatea și colaborarea între diverse entități și persoane cu interese comune pot conduce la rezultate concrete și benefice pentru întreaga comunitate de afaceri.
Fiecare semnătură, fiecare prezență și fiecare manifestare a contabililor și contribuabililor au contribuit și contribuie în continuare la consolidarea acestei comunități puternice și unite, determinată să aducă ordine și claritate în legislația fiscală. În cadrul PACR există multă recunoștință pentru solidaritatea dintre membrii echipelor de organizare și negociere, dar și dintre toți cei care s-au alăturat misiunii noastre.
Schimbările pentru care s-a protestat ieri sunt nu doar posibile, ci și realizabile
Tocmai de aceea, considerăm că negocierile de ieri nu vor rămâne la stadiul de ieri, ci vom continua să punem presiunea necesară acolo unde și când va fi cazul.
Schimbările pentru care s-a protestat ieri sunt nu doar posibile, ci și realizabile. Este esențial ca mediul de afaceri să rămână unit și în permanentă comunicare pentru a susține și implementa aceste schimbări. Prin eforturi comune, solidaritate și dialog constant, putem asigura un mediu fiscal echitabil și predictibil, care să sprijine dezvoltarea durabilă a economiei României.
Reprezentanții contabililor și mediului de afaceri prezenți la această întâlnire au fost Valentina Saygo, Loredana Mihăilă, Dumitru Luca, Beatrice Aldea, Constantin Adrian Bența, Mihaela Diaconu, Andreia Zgubea, Mihai Ilie Maierean, Gianina Virginia Rusu, Marian Rădună și Irina Raihel-Arnăutu, alături de două patronate reprezentate de Loredana Mihăilă, consultant fiscal și vicepreședinte OFA UGIR, și Dumitru Luca, fost președinte ANAT și membru al Consiliului Director ANAT.