Ionuţ Stan, preşedintele Patronatului Creditului IFN, (PCIFN) a declarat că dobânda anuală efectivă nu este relevantă la instituţiile financiare nebancare (IFN), “dar este bine să fie acolo ca să atragă atenţia că nu este un credit ieftin”.
“DAE (dobânda anuală efectivă n.r) a fost gândită pentru un credit care ar avea o durată peste un an. În cadrul unor credite cu o durată sub un an, noi considerăm că acest indicator este nerelevant. E bine să fie acolo, să vadă că e o valoare mare, să atragă atenţia că nu e un credit ieftin, dar trebuie înţeles ce reprezintă el cu adevărat”, a explicat Stan, în cadrul Conferinţei Naţionale a Creditului IFN.
El a dat un exemplu pentru un împrumut de 500 de lei, în cazul căruia dobânda la 5 zile este de 30 lei, pentru 30 de zile – 180 lei, iar pentru 90 de zile – 540 lei.
„Numărul de credite oferite (de membrii din PCIFN) în 2017 are o tendinţă descrescătoare. Au fost mai puţine credite oferite în primele 6 luni din 2017 faţă de cele din 2016. Ca valoare este o creştere mică, undeva în jur de 3-4%. Asta a fost generată pentru că o parte din IFN-uri au început să ofere sume mai mari pe durată mai mare, spre 12 luni. Creditul mediu a crescut puţin datorită corelării creşterii venitului. Aceste credite nu se acordă iresponsabil, nu se acordă oricui. Chiar dacă acordă mai rapid, mai simplu, nu sunt pentru oricine. Şi IFN-urile fac o verificare de bonitate a clientului, interoghează aceste informaţii în baza de date ANAF, la Biroul de Credit. Procentul de aprobare, de acordare, este undeva pe la 20%. Doar 20% dintre cei care cere solicită un astfel de credit îl şi obţin”, a adăugat oficialul Patronatului. Agerpres