O investiție majoră pentru dezvoltarea regională

Dedeman a anunțat deschiderea unui nou magazin în municipiul Alexandria, în data de 11 aprilie 2025. Aceasta este prima unitate inaugurată în acest an și marchează intrarea oficială a retailerului românesc în județul Teleorman. Investiția totală pentru noul punct comercial s-a ridicat la 15,5 milioane de euro.

Potrivit companiei, suma a acoperit achiziția terenului, construcția magazinului, amenajările necesare, echipamentele moderne instalate și aprovizionarea inițială cu produse. Magazinul este situat pe drumul european E70, pe un teren de aproximativ 5 hectare.

„Dedeman, lider în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, deschide pe 11 aprilie la Alexandria magazinul cu numărul 64 al reţelei, extinzându-şi astfel prezenţa naţională şi în judeţul Teleorman. Situat pe drumul european E70, magazinul din Alexandria se întinde pe un teren cu o suprafaţă de circa 5 hectare şi a presupus o investiţie totală de 15,5 milioane de euro”, anunţă compania.

Spații moderne, servicii sustenabile și angajări locale

Noua locație din Alexandria are o suprafață construită de circa 13.500 mp. Clienții vor regăsi aici o zonă specială de mobilier de 845 mp, un showroom de 500 mp pentru gresie, faianță și produse sanitare, dar și o seră generoasă, de peste 2.000 mp, destinată pasionaților de grădinărit și activități în aer liber.

Pentru confortul vizitatorilor, magazinul pune la dispoziție o parcare cu 348 de locuri. În plus, Dedeman introduce facilități moderne de mobilitate și sustenabilitate, printre care o stație dublă de încărcare pentru vehicule electrice. În viitorul apropiat, locația va fi echipată și cu o centrală electrică fotovoltaică, pentru a produce energie destinată consumului propriu.

Un alt impact pozitiv al investiției îl reprezintă cele 136 de locuri de muncă nou create, contribuind astfel la dinamizarea pieței muncii din zonă.

dedeman
SURSA FOTO: Dreamstime

Planuri de extindere în județul Giurgiu

Dragoș Pavăl, președintele Dedeman, a afirmat că Alexandria devine un punct important pe harta rețelei, nu doar prin valoarea investiției, ci și prin legătura pe care compania dorește să o construiască local, pas cu pas, alături de comunitate.

„Alexandria devine un nou punct important pe harta Dedeman, nu doar prin investiţia realizată, ci şi prin relaţia pe care ne dorim să o construim aici, pas cu pas, cu oamenii locului”, spune Dragoş Pavăl, preşedinte Dedeman.

Magazinul din Alexandria este al 64-lea din rețeaua Dedeman, care include și 5 centre logistice și o flotă auto proprie. Suprafața medie a magazinelor Dedeman variază între 7.500 și 18.000 mp, iar numărul total de angajați a depășit 13.500 la nivel național.

Reprezentanții companiei au precizat că următoarea inaugurare va avea loc în județul Giurgiu, semn că strategia de dezvoltare continuă în forță și în 2025.