Patronii staţiei GPL din Crevedia, reţinuţi în această seară de procurori
Patronii staţiei GPL din Crevedia au fost reţinuţi de procurori. Marţi, 5 septembrie, patronii firmei Flagas SRL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Parchetul General a explicat că firma deținută și administrată de cei doi a operat timp de 3 ani la Crevedia, deşi nu mai deţinea autorizație de funcționare.
„În cursul zilei de azi, în dosarul privind incendiul izbucnit pe 26 august 2023 în urma unor explozii ce s-au produs în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală criminalistică a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea a doi inculpați, administratori ai unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 și 2 din Codul Penal).
Totodată, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de o persoană juridică, societate comercială cu sediul social în municipiul Caracal, județul Olt, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin. 1 și 2 Cod penal”, au transmis reprezentanţii Parchetului General marţi seară.
Iniţial, Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă fuseră aduşi cu mandat la audieri la sediul Parchetului General.
Avocatul lui Ionuț Doldurea a precizat că acesta nu a primit niciun mesaj care să indice faptul că a fost citat de procurori.
Ionuț Daniel Doldurea (51%) si Cosmin Ionuț Stîngă (49%) sunt cei doi acţionari ai firmel Flagas SRL. Doldurea este şi administrator al firmei. În 2022, Flagas a avut o cifră de afaceri de 595 de milioane de lei şi un profit de 32 de milioane de lei.
Iată comunicatul integral al procurorilor
„În cursul zilei de azi, în dosarul privind incendiul izbucnit pe 26 august 2023 în urma unor explozii ce s-au produs în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală criminalistică a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea a doi inculpați, administratori ai unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 și 2 din Codul Penal).
Totodată, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de o persoană juridică, societate comercială cu sediul social în municipiul Caracal, județul Olt, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin. 1 și 2 Cod penal.
Din cercetările efectuate până în prezent, în ordonanța din data de 4 septembrie 2023, a fost reținută următoarea situație de fapt:
În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpați menționați anterior, societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL (Ordinul M.A.I. cu nr. 166 din 27 iulie 2010 și Ordinul nr. 73/1161/1999 privind aprobarea „Normativului de proiectare, execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule”, indicativ NP 037/99), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Șoseaua București-Târgoviște, în comuna Crevedia, județul Dâmbovița.
Acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18.40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanșator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment (ultima decedând în cursul zilei de azi) și vătămarea corporală a 54 de persoane, precum și distrugerea și degradarea unor bunuri imobile și mobile, precum și a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora, consecințe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deși trebuiau și puteau să le prevadă.
În cauză s-au efectuat patru percheziții (la sediile a două persoane juridice și domiciliile a două persoane fizice), în urma acestor activități procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente și medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”