Compania metalurgică Metinvest, deţinută indirect de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, a deschis o reprezentanţă în România - Metinvest Carpathia - şi estomează vânzări de 200 mil. dolari în acest an, potrivit lui Veselin Sokolov, directorul filialei locale.
Grupul Metinvest are 20 de reprezentanțe comerciale și depozite în Europa, inclusiv în Balcani, Țările Baltice, Belgia, Bulgaria, Germania, Italia, România, Elveția și Marea Britanie. La nivel global, Metinvest are reprezentanțe comerciale în 21 de țări și mai mult de 5.300 de clienți, dintre care 1.600 în Europa.
Uzinele metalurgice ale Metinvest sunt amplasate în Ucraina și în câteva țări europene. De exemplu, uzinele Promet Steel din Bulgaria cu o capacitate de 500 de mii de tone pe an, Metinvest Trametal și Ferriera Valsider din Italia cu o capacitate totala de 1,2 milioane de tone pe an. În Marea Britanie, companiei îi aparține uzina Spartan UK care poate produce 200 de mii de tone de oțel laminat pe an.
În România compania se va axa pe tradingul cu produse metalurgice şi nu are deocamdată alte planuri de achiziţii sau extindere a activităţilor. Compania livrează de câţiva ani produse metalurgice pe piaţa românească.
“Piața românească este una dintre cele mai mari din Europa de Est și are un potențial considerabil de creștere. Aproximativ jumătate din volumul total de consum provine din importuri. România are o poziție geografică favorabilă față de furnizorii regionali cheie – de exemplu, față de Ucraina și Bulgaria”, explică oficialii companiei decizia de a deschide o reprezentanţă în România .
Grupul Metinvest este controlat de grupul SCM, al cărui fondator şi preşedinte este Rinat Ahmetov, cu 71,25% din acţiuni, iar grupul SMART are o participaţie de 23,75%. Anul trecut, Metinvest a înregistrat vânzări de 12,8 miliarde dolari. Ahmetov deţine şi clubul de fotbal Şahtior Doneţk. Averea lui estimată la aproape 13 mld. dolari în plasează în Top 100 cei mai bogaţi oameni la nivel mondial.
Siderurgiștii din România fac însă cu greu față crizei economice prelungite, care a dus la scăderea cererii de oțel pe plan mondial. Peste 500 firme din sfera afacerilor cu produse siderurgice au intrat în insolvenţă în perioada 2009-2012. Nivelul mediu al cifrei de afaceri pe acest grup profesional a scăzut, faţă de 2008, cu circa 35%, potrivit datelor Asociaţiei Române a Distribuitorilor de Metal (ARDIMET).
De exemplu, de la circa 150 de dolari/tonă în 2000, oţelul-beton a ajuns la un preţ mediu de 640 euro/tonă, în 2008. A venit criza şi a lovit piaţa imobiliară şi industria auto, adică pilonii care au dus la creşterea cererii de oţel, şi prețul acestui produs a scăzut până la jumătate (372 euro/tonă) din valoarea cu care se vindea în 2008.
Dar când economia scade, şi piaţa oţelului scade. În ultimii cinci ani, consumul aparent de produse siderurgice a scăzut cu 38%, de la 4,3 mil. tone în 2007, la 2,6 milioane tone, în 2012; importurile reprezintă 81% în totalul consumului (în primele zece luni din 2012, România a importat 2,012 milioane tone produse siderurgice finite, arată ARDIMET. Livrările la intern ale producătorilor siderurgici din România nu depăşesc, anual, 450-500 de mii de tone.