Agenția de evaluare financiară Fitch Rating a plasat, luni, „în incapacitate parțială de plată” patru mari bănci grecești, prezente și în România, ca urmare a instituirii unui control asupra capitalului în țară pentru a împiedica o scurgere masivă de lichidități și pentru a evita panica bancară.

 

„Degradarea ratingului NBG (National Bank of Greece), Piraeus, Eurobank și Alpha reflectă, în opinia Fitch, faptul că aceste bănci au eșuat și ar fi intrat în incapacitate de plată, dacă n-ar fi fost impus un control asupra capitalurilor, dată fiind afluxul de retrageri ale depozitelor și decizia Băncii Centrale Europene din 28 iunie de a nu mări plafonul lichidităților de urgență pentru Banca Greciei”, explică agenția într-un comunicat.

În România mai funcţionează în prezent patru bănci grecești, Alpha Bank, Bancpost, Banca Românească și Piraeus. Puse la comun, activele lor reprezintă 12% din sistemul bancar românesc. Însă un detaliu important este faptul că cele patru bănci grecești din ţară joacă după regulile Băncii Naţionale a României.

Cele mai mari depozite românești sunt la Bancpost, singura banca grecească din România care are un depozit deschis la grupul-mamă din Atena. 182 de milioane de euro ţine Bancpost în Grecia, potrivit datelor bancherul.ro. Și dacă se va ajunge în situaţia în care nu va mai putea să recupereze acei bani, îi poate compensa cu depozitul de 161 de milioane de euro pe care Bancpost Grecia îl are la București. Detalii, aici.

SURSA: digi24.ro