Patru companii românești în topul cele mai dinamice companii de tehnologie din EMEA

România este prezentă cu patru companii în clasamentul Deloitte Technology Fast 500 EMEA 2011, care ierarhizează cele mai dinamice companii de tehnologie din această regiune: Vola.ro Student Adventure (situată pe locul 13), TeamNet International (64), CRYS Computers (333) și Fortech (497).

Acest clasament anual include companii publice și private cu activități în industria de tehnologie, media, telecomunicații, industria medicală sau tehnologii ‘green’ din 24 de țări EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa). Topul este realizat în baza creșterii veniturilor companiilor pe ultimii cinci ani.

Pentru această competiție România a avut șase nominalizări (companii incluse în ediția 2011 a Deloitte Central Europe Technology Fast 50), patru dintre ele calificându-se în baza procentelor de creștere raportate în perioada 2006 – 2010 și a cifrei de afaceri pe anul 2010: Vola.ro Student Adventure S.R.L. (din București, cu o creștere de 6.219% a veniturilor în perioada 2006 – 2010), TeamNet International S.A. (București, +2.136%), Crys Computers S.R.L. (București, +501%) și Fortech S.R.L. (Cluj Napoca, +313,4%).

Deloitte Technology Fast 500 reprezintă cel mai obiectiv element de referință în industria de tehnologie. Pentru a fi eligibile, companiile trebuie să aibă activitate de cel puțin cinci ani, venituri operaționale de cel puțin 50.000 de euro în primul an luat în calcul și venituri de cel puțin 800.000 de euro în anul curent. Liderul clasamentului din 2011 este compania de internet Logic Bilisim din Turcia, care a raportat o rată de creștere de peste 28.617% pe ultimii cinci ani.

Top 10 companii Deloitte Technology 500 EMEA 2011


Companiile din Fast 500 își accelerează ritmul de creștere

În pofida nesiguranței de pe piețele globale, rata medie de creștere pe ultimii cinci ani înregistrată de ediția din acest an a urcat de la 14.027% la 20.401% pentru primele cinci companii din clasament și de la 1.192% la 1.287% pentru toate cele 500 de companii. Procentele se apropie de ratele de creștere raportate în ediția din 2009 (24.068% pentru primele cinci, respectiv 1.470% pentru întreg clasamentul).

Tendințe geografice

Franța rămâne pe primul loc cu cel mai mare număr de companii din top – 93, fiind urmată de Marea Britanie cu 86. Cu toate acestea, Marea Britanie are cinci din primele zece companii ale clasamentului, în timp ce Finlanda și Germania își dispută locul 7; Israel și Irlanda urmează pe locurile 9, respectiv 10. 

Clasamentul pe 2011 în funcție de țări

Tendințe pe sectoare

Segmentul aplicațiilor software domină în continuare clasamentul cu o pondere de 40% (202 companii); este urmat de companiile de Internet (101 companii, 20%), Telecomuncații / Rețele (16%), Semiconductoare / componente / electronice (8%), Bio-tehnologie / Farmaceutice / Echipamente medicale (6%), Tehnologie verde (4%), Computere / Periferice (3%) și Media / Divertisment (tot cu 3%). Dacă până anul trecut clasamentul primelor zece companii era dominat de dezvoltatorii de aplicații software, în acest an se remarcă ofensiva companiilor de Internet, cu cinci firme de profil în top 10, respectiv 20 în primele 50. Totodată, domeniul tehnologiilor verzi continuă să se dezvolte, fiind reprezentat de 20 de companii în acest an, față de 14 în 2010.