Patru conducători ai filialei elveţiene a Gazprombank, trei cetăţeni ruşi şi unul elveţian, sunt acuzaţi de încălcarea obligaţiilor pe care le aveau de a verifica, în virtutea unor îndoieli „obiective” pe care ar fi trebuit să li le provoace aceste conturi, se arată în actul de inculpare, consultat de afp.com

Procesul urmează să aibă loc în ziua de 8 martie

Potrivit sursei menționate, procesul urmează să înceapă la Zurich, în ziua de 8 martie. Ministerul Public a cerut ca cei patru să fie condamnaţi la şapte luni de închisoare.

Aceștia sunt acuzaţi de deschiderea şi gestionarea a două conturi, în perioada 2014-2018, prin care au trecut câteva zeci de milioane de franci elveţieni, constând în primirea unor dividende de la o mare agenţie de publicitate a presei ruse în Europa de Est, fără să se fi sinchisit să verifice dacă acesta era beneficiarul legal al acestor fonduri.

Era, cu toate acestea „neplauzibil” ca Serghei Roldughin să dispună de astfel de averi „cu veniturile sale de violoncelist şi şef de orchestră”, se subliniază în actul acuzării, care stabileşte o listă lungă de indicii care ar fi trebuit să le trezească bănuielile.

„Cazul se învârte în jurul a aproximativ 50 de milioane de franci elveţieni (şi de euro)”, subliniază La Tribune de Genève, proprietatea grupului de presă Tamedia, care face parte din Consorţiul Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ).

Panama Papers, o anchetă publicată în 2016 de consorţiu, a dezvăluit existenţa acestor conturi

Amintim că Panama Papers, o anchetă publicată în 2016 de consorţiu, a dezvăluit existenţa acestor conturi, potrivit sursei menționate.

Autoritatea elveţiană de supraveghere a pieţei, Finma, a deschis atunci o procedură şi a sancţionat dur Gazprombank Elveţia, căruia i-a reproşat că nu a examinat cu atenţia necesară relaţiile de afaceri şi tranzacţiile cu clienţi privaţi.

Gazprombank Elveţia era filiala în această ţară alpină a Gazprombank, braţul financiar al gigantului rus Gazprom. Filiala, care a fost interzisă de sectorul bancar helvetic după invazia Ucrainei de către Rusia, a anunţat că-şi încetează activităţile în Elveţia în octombrie 2022.

Publicația La Tribune de Genève notează că rezultatul procesului este însă „dificil de prevăzut”, deoarece „Ministerul Public trebuie să dovedească efectiv că Serghei Roldughin era omul de paie” al preşedintelui rus Vladimir Putin.